Călcat de un buldozer de 15 tone. Îngropat la doi metri sub pământ sau plimbându-se pe apă. Telespectatorii l-au tot văzut în astfel de ipostaze pe Johannes, expert în magie. Pe 12 mai, de la ora 20.30, Johannes va împinge din nou limitele realului, într-un număr extrem.
De data asta, va conduce o maşină legat la ochi, pe un drum periculos şi cu multe curbe, fără să vadă absolut nimic, bazându-se doar pe abilităţile de magician şi pe indicaţiile copilotului său, vedeta "Pro Motor" Roxana Ciuhulescu. "Pentru prima dată în România, am condus o maşină (un bolid) legat la ochi, pe un drum dificil, într-o zonă muntoasă. Vă rog să nu încercaţi aşa ceva acasă, mai ales dacă nu aveţi muntele vostru. Acum serios, e vorba de foarte mult antrenament şi un echilibru psiho-mental foarte bun", avertizează Johannes.
Despre riscurile pe care le presupune un astfel de număr, magicianul povesteşte: "Vorbind despre riscuri, ele au fost foarte mari. În primul rând era vorba despre viaţa mea şi a Roxanei. Puteam deveni infirmi pe viaţă sau puteam să ne încheiem socotelile lumeşti şi spun asta pentru că am mers foarte repede prin acele serpentine, la marginea cărora se căscau nişte râpe destul de adânci, şi, la un moment dat, am trecut chiar şi pe lângă un baraj. Am ales un drum închis circulaţiei publice tocmai pentru a nu pune în pericol şi viaţa altor oameni care ar fi putut trece pe acolo".
Despre partenera sa de cursă Johannes spune că, iniţial, nu l-a crezut că va conduce pe şosea legat la ochi. Roxana Ciuhulescu îşi aminteşte că a sosit la locul filmării destul de sceptică: "Întâi i-am controlat bine banda izolatoare pe care o avea aplicată pe ochi, apoi masca pusă deasupra, urmată de încă un strat de bandă izolatoare şi, dacă nu era cumva suficient, cagula de pe cap. I-am cercetat apoi urechile, să văd dacă nu cumva are vreo cască în care cineva să îi suf