Numărul companiilor care au intrat în insolvenţă s-a dublat în primele trei luni ale anului, la 9.766 de firme, pe fondul deteriorării economiei, dar şi a amânării proceselor de anul trecut, astfel că se creează premisele unui număr record de insolvenţe în acest an, potrivit Coface. "Pe lângă deteriorarea economiei ce a determinat această situaţie de fapt, companiile înregistrând tot mai puţine resurse pentru a se proteja în faţa creditorilor, termenele foarte mari (uneor
Numărul companiilor care au intrat în insolvenţă s-a dublat în primele trei luni ale anului, la 9.766 de firme, pe fondul deteriorării economiei, dar şi a amânării proceselor de anul trecut, astfel că se creează premisele unui număr record de insolvenţe în acest an, potrivit Coface.
"Pe lângă deteriorarea economiei ce a determinat această situaţie de fapt, companiile înregistrând tot mai puţine resurse pentru a se proteja în faţa creditorilor, termenele foarte mari (uneori de 6 luni) pronunţate de instanţele de judecată şi amânările din timpul anului 2009 datorate grevei magistraţilor au contribuit la creşterea numărului de insolvenţe de aproape două ori, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, se creează premisele ca în anul 2010 să se înregistreze un număr record de insolvenţe", se arată într-un comunicat al Coface România.
În primul trimestru din anul trecut, 5.173 de companii se aflau într-una din fazele procedurii de insolvenţă.
Potrivit Coface, ultimele date arată că încrederea consumatorilor este încă foarte scăzută, creşterea rapidă a ratei şomajului, temerile cu privire la viitoare concedieri (în special din sectorul public), creditarea restrictivă şi scăderea câştigurilor reale determinând populaţia să fie mult mai reticentă în a cheltui şi mai dornică de a economisi.
"România rămâne în continuare în plutonul ţărilor codaşe în ceea ce priveşte relu