Caderea indicelui bursier Dow Jones in timpul sedintei de joi ramane inca un mister. La intrebarea cum a fost posibil sa se evapore 1.000 mld. dolari in doar cateva minute pentru ca apoi bursa sa creasca din nou, cel mai plauzibil raspuns este o eroare informatica.
Evenimentele de joi au evidentiat ca pietele financiare sunt vulnerabile in fata tehnologiei, deoarece acum sunt controlate de sisteme informatice care decid singure ce tranzactii sa faca, fara a fi nevoie de interventia oamenilor.
In secolul vitezei, tehnologia a ajuns cuvantul de ordine, iar oamenii au fost inlocuiti de masini. Pietele financiare au fost primele afectate de aceasta "schimbare la fata". Oamenii au ajuns doar un element secundar pe aceasta scena unde calculatoarele sunt acum "creierele" ce stau in spatele unor tranzactii ce valoreaza milioane sau chiar miliarde de euro, scrie Financial Times.
Sedintele bursiere nu mai au nimic in comun cu ceea ce filmele cu subiect financiar ne aratau. Acum totul se deruleaza cu ajutorul unor algoritmi si al unui software de trading. Oamenii care se intelegeau prin semne de nedescifrat pentru cei din afara sunt doar o veche amintire. Viteza, precizia si complexitatea sunt acum cuvintele ce definesc activitatea din domeniu.
Viteza de desfasurare a evenimentelor este alarmanta. Tehnologia este atat de sofisticata incat mii de comenzi pot fi trimise catre "motorul" unei burse, unde comenzile de buy (cumpara) si sell (vinde) sunt puse impreuna si sunt "gasite perechi", totul in mai putin de 300 microsecunde - de 1.000 de ori mai repede decat clipitul unui om.
Atmosfera din salile de tranzactii este similara celei dintr-un laborator de matematica-informatica. Calculatoarele sunt actorii principali care duc greul, iar oamenii fac figuratie.
Cat rau pot sa faca computerele?
La putin dupa ora 14:30, cand bursa de