Formaţia pregătită de Adrian Baldovin continuă să plutească în derivă.
Cu toate că în ultima perioadă a avut drept adversare numai formaţii din aceeaşi zonă a clasamentului, Viitorul nu a reuşit să obţină nicio victorie în faţa lor.
Vineri, echipa din Ianca a remizat pe stadionul Ştefan Vrăbioru cu CSM Medgidia, o grupare care nu mai are nicio şansă de a se mai salva de la retrogradare.
Gazdele s-au apropiat în dese rânduri de careul advers, dar nu au avut oameni de gol, pentru că, pe rând, Vali Durbacă, Grozea, Neta sau Percă au ratat nepermis, astfel că la finalul meciului tabela arăta acelaşi scor ca la începutul partidei, 0-0, un rezultat care nu avantajează niciuna dintre cele două combatante.
În urma acestui semieşec, Viitorul Ianca ocupă locul al 14-lea, iar şansele de a evita retrogradarea sunt din ce în ce mai mici. Formaţia pregătită de Adrian Baldovin continuă să plutească în derivă.
Cu toate că în ultima perioadă a avut drept adversare numai formaţii din aceeaşi zonă a clasamentului, Viitorul nu a reuşit să obţină nicio victorie în faţa lor.
Vineri, echipa din Ianca a remizat pe stadionul Ştefan Vrăbioru cu CSM Medgidia, o grupare care nu mai are nicio şansă de a se mai salva de la retrogradare.
Gazdele s-au apropiat în dese rânduri de careul advers, dar nu au avut oameni de gol, pentru că, pe rând, Vali Durbacă, Grozea, Neta sau Percă au ratat nepermis, astfel că la finalul meciului tabela arăta acelaşi scor ca la începutul partidei, 0-0, un rezultat care nu avantajează niciuna dintre cele două combatante.
În urma acestui semieşec, Viitorul Ianca ocupă locul al 14-lea, iar şansele de a evita retrogradarea sunt din ce în ce mai mici.