Centrul de Zi ,,Veveriţa” va fi desfiinţat. Asta după ce, timp de 5 ani, părinţii care şi-au dus copiii la această insituţie nu au plătit niciun ban. Centrul a fost finanţat în toată această perioadă de Uniunea Europeană. Totuşi, clădirea nu va fi lăsată de izbelişte. Aici vor fi mutate din toamnă două grădiniţe din oraş.
Centrul de Zi ,,Veveriţa” a fost deschis în anul 2005, printr-un proiect PHARE, care a durat 5 ani. Acesta era destinat îngrijirii şi educării copiilor cu vârste cuprinse între 6 luni şi 5 ani, care proveneau din familii cu o situaţie materială precară. ,,Copiii, 27 la număr, aveau un program zilnic, între orele 8 şi 16. Ei primeau îngrijiri medicale, aveau o masă asigurată şi primeau suport afectiv. Am putea spune că Centrul Veveriţa a fost un sprijin pentru ca micuţii să nu ajungă să fie instituţionalizaţi. Ei proveneau din familii cu probleme sociale. Personalul instituţiei nu va fi disponibilizat. Toţi cei 7 angajaţi vor fi redistribuiţi în cadrul complexului de servicii Făgăraş”, a spus Cerasela Dogaru, şeful Complexului de Servicii Făgăraş.
Pentru că perioada proiectului a ajuns la final, centrul va fi desfiinţat. Aşa că la ultima şedinţă de Consiliu Local, aleşii au votat să preia clădirea insituţiei. În locul centrului vor funţiona din toamnă două grădiniţe. ,,Ceea ce dorim să facem, la nivel de municipalitate, este să transferăm două grupe de grădiniţă cu program normal şi anume cele de pe strada Inului. Foştii preşcolari, care învăţau în centrul Veveriţa, vor putea mai departe să-şi urmeze cursurile la grădiniţa nr. 7, de la etajul centrului Veveriţa sau la o altă instituţie preşcolară din localitate”, a spus consilierul local PNL, Traian Duţă.
Mai greu va fi pentru părinţii ai căror copii au frecventat centrul Veveriţa. Dacă până acum nu au achitat niciun ban pentru îngrijirea micuţilor, din toamnă ei vor fi nevoiţi să