Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Colegul nostru Emilian Isăilă a terminat cu bine maratonul de la Praga

Publicat in Adevarul, luni 10 mai 2010 ·

Prezent la Praga pentru al şaselea maraton din cariera sa, Emilian Isailă, prim redactor-şef adjunct al cotidianulul „Adevărul", a reuşit să încheie cei 42,195 de kilometri în 3 ore, 49 de minute şi 44 de secunde.

„A fost un maraton extrem de dificil. Majoritatea distanţei s-a alergat pe piatră cubică şi asta i-a pus la grea încercare pe concurenţi. Uneori, distanţa dintre pietre era destul de mare şi trebuia să fii foarte atent pe unde calci", ne-a spus colegul nostru. După un parcurs bun în prima parte a cursei, Emi a suferit o uşoară accidentare la genunchi, la kilometrul 32, şi a fost nevoit să încetinească ritmul pe final.

Nu și-a depășit recordul

„Obiectivul meu era să alerg cam în 3 ore şi 30 de minute, ceea ce ar fi reprezentat un record personal, dar nu am reuşit din cauza condiţiilor şi a problemelor la genunchi", a mai spus colegul nostru care şi-a făcut o obişnuinţă din a participa, într-un an, la cel puţin două competiţii tip maraton. „Concursul a fost excelent organizat, manager tehnic fiind italianul Paolo Ottone, cel care se ocupă şi de Maratonul de la Bucureşti, iar traseul a fost superb, cu mai multe treceri peste Vltava", a încheiat Isailă.

Timpul obţinut în Cehia de Emi este al treilea din carieră, cel mai bun rezultat fiind înregistrat la Viena, anul trecut, 3 ore şi 44 de minute. el a ocupat locul 295 din 634 de concurenţi la categoria 40 de ani şi locul 1.847 din 4.848 la general.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 2 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 2 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Ministrul Finanţelor anunță o nouă epocă pentru ANAF: "Am finalizat reorganizarea, va duce lupta antifraudă la un alt nivel"

Ziare.com acum 48 minute
Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală va duce lupta antifraudă la un alt nivel iar acest amplu proces este un pas crucial pentru a ne asigura că ajungem să colectăm eficient acei bani care trebuie să meargă către investiţii sau fu

Șapte percheziții în Constanța într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 420.000 de lei. Un bărbat de 49 de ani a fost reținut

Ziare.com acum 35 minute
IGPR a anunțat că un bărbat a fost reținut pentru evaziune fiscală într-un dosar în care s-au desfăşurat joi, 23 mai, şapte percheziţii la mai multe locuinţe şi birouri din Constanța. Prejudiciul este de 420.000 de lei. Bărbatul este acuzat că a înf

Când vine VARA în România? Meteorologii au emis prognoza meteo pentru luna iunie

Gandul acum 54 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru luna iunie. Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânal

Peste 100 de morţi, în urma unei alunecări de teren în Papua Noua Guinee

News.ro acum o ora
Peste 100 de persoane ar fi murit într-o alunecare de teren care s-a produs vineri într-o zonă izolată din Papua Noua Guinee, a anunţat televiziunea ABC din Australia, relatează Associated Press. Alunecarea de teren ar fi lovit satul Kaokalam din pr

Danemarca închiriază 300 de celule de închisoare în Kosovo. Parlamentul de la Pristina şi-a dat acordul

News.ro acum 2 ore
Parlamentul din Kosovo a aprobat joi un acord de închiriere a 300 de locuri într-una dintre închisorile sale către Danemarca, pentru o perioadă de 10 ani şi contra unei sume de 200 de milioane de euro, relatează AFP şi Reuters. Din 120 de deputaţi,

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

China a înconjurat Taiwanul pentru a-şi testa capacitatea de a „prelua puterea” asupra insulei

HotNews acum o ora
China a indicat vineri că manevrele militare în jurul Taiwanul început cu o zi în urmă au ca scop testarea capacităţii sale de „a prelua puterea” în insula autonomă, potrivit media de stat, relatează AFP și Agerpres. Un soldat al armatei taiwaneze p

Incendiu devastator în județul Alba. Arde un atelier de tâmplărie, dar focul s-a extins la o pensiune și o locuință

Ziare.com acum 2 ore
Pompierii intervin vineri dimineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un atelier de tâmplărie din municipiul Aiud, focul extinzându-se la acoperişurile unei locuinţe şi unei pensiuni. Două persoane au ieşit singure din locuinţă, iar 14 pers

Vremea

București
acum

21°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

21°
vin.

15°/21°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

17°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°