Vremea frumoasă de afară i-a scos pe copiii din satul Râuşor în natură. Dar nu pentru a se juca, ci pentru a strânge pet-urile lăsate de localnici pe lângă pârâul satului. Acţiunea s-a dovedit a fi un real succes. Şi asta pentru că, în doar câteva ore, aceştia au lăsat zona curată şi ecologizată.
Zeci de copii din satul Râuşor s-au strâns pentru a aduna toate pet-urile din jurul pârâului localităţii. Înarmaţi cu saci şi mănuşi, aceştia s-au apucat imediat de treabă. După o muncă de mai bine de două ore, s-au văzut şi rezultatele: o zonă curată şi ecologizată.
,,Adunăm pet-uri pentru ca zona noastră să devină una curată şi fără mizerii. Localnicii trebuie să ştie că nu e bine să arunce gunoaiele în pârâul nostru”, ,,Am adunat multe pet-uri şi multe gunoaie. Multe au foat aruncate chiar de localnici. Ei ar trebui, pe viitor, să fie mai grijulii cu natura”, ,,Eu am adunat o grămadă de sticle goale şi multe hârtii. De aici poţi lua o grămadă de boli, dacă nu strângi gunoaiele. E bine ca toţi sătenii să nu mai arunce, să avem şi noi un loc unde ne putem juca”, au spus copiii.
Prin această acţiune, iniţiatorii au dorit să conştientizeze tineretul asupra pericolului pe care pet-urile îl pot avea atât pentru natură, cât şi pentru oameni. Dar şi pentru a atrage atenţia localnicilor de a nu mai arunca mizeriile în pârâu. ,,Am organizat această acţiune de strângere de pet-uri pentru a sensibiliza toţi locuitorii din satul Râuşor faţă de mizeria care ne înconjoară. Cu toţii trebuie să participăm cât mai des la astfel de acţiuni, pentru că trebuie să ne dăm seama că natura este foarte importantă. E bine să fim grijulii faţă de mediul în care trăim şi mândri, totodată, că nu mai aruncăm tot felul de deşeuri în pârâu şi că trăim într-un mediu curat”, a spus iniţiatorul acestei activităţi, Teodora Ţarob.
Acţiunile de curăţare din Râuşor nu se opresc