Mohammad Ajmal Amir Kasab, singurul atacator de la Mumbai capturat în viaţă, urmează să fie spânzurat după ce a fost condamnat la moarte pentru rolul jucat în cadrul atentatului din noiembrie 2008 din India. Sursa: Reuters
CNN a obţinut o copie a înregistrării video a interogatoriului la care a fost supus Kasab, la câteva ore după atac, pe când se afla internat în spital din cauza unor răni uşoare.
Kasab, despre care se crede că e originar din satul Faridkot din Pakistan, le-a povestit anchetatorilor cum a fost recrutat de al Lashkar-e-Tayyiba (LeT), o grupare militară ilegală cu baza în Pakistan.
„Tatăl meu mi-a spus că suntem foarte săraci. Apoi el m-a introdus bărbaţilor din LeT”, a povestit tânărul despre tatăl său, care era negustor ambulant în Lahore. „Ei le spun oamenilor că este un Jihad. Este o muncă foarte onorabilă şi curajoasă. Obţii respect, este lucrarea lui Dumnezeu. Vei câştiga foarte mulţi bani şi vei scăpa de sărăcie”, a declarat tânărul.
El a spus că a fost antrenat de LeT timp de trei luni de zile în anul 2007, alături de alţi 25 de băieţi.
Tânărul a mai afirmat că nu ştie câţi oameni a ucis deoarece trăgea încontinuu: „Ni s-a spus să tragem până când murim. Eram siguri că vom muri. Şeful nostru obişnuia să ne spună că „Veţi merge în rai””.
Kasab a fost capturat în prima noapte de după atentatul din Mumbai şi a fost condamnat la moarte pentru rolul său în atacul în care au murit peste 160 de persoane.
El a insistat că este minor, însă testele medicale la care a fost supus au arătat că are cel puţin 20 de ani.