Deocamdată, doar la propriu! Sute de flori- stânjenei, petunii, panseluţe, ferfeni şi salvii- au fost plantate de muncitorii de la Administrarea Domeniului Public şi Privat în tot oraşul. Deşi florile au fost destul de costisitoare, edilii susţin că investiţia a meritat. De aceeaşi părere sunt şi făgărăşenii, care nu ezită să se uite cu mândrie de fiecare dată când trec pe lângă „ grădinile” Făgăraşului.
De câteva săptămâni încoace, zonele verzi din municipiul nostru au fost acoperite de flori. De această acţiune s-au ocupat edilii Primăriei, care au alocat în jur 50.000 lei pentru ca Făgăraşul să prindă culoare. „Am încercat să punem accentul pe aspectul oraşului, în ceea ce priveşte zonele verzi şi florile, am avut 2000 de lalele care s-au dus şi câteva zeci de mii de flori, care se plantează acum. De asemenea, pe strada Doamna Stanca, am luat decizia de a monta nişte ghivece dintr-un material solid care să împiedice autoturismele să mai calce zona verde”, a declarat Sorin Mănduc, primarul Făgăraşului.
Făgărăşenii apreciază această acţiune şi aspectul deosebit al zonelor verzi. ,,Apreciez ceea ce se face aici. Schimbă aspectul oraşului, mai bine spus, întinereşte. Să sperăm că toţi primarii din zona Făgăraşului vor lua acest exemplu”, „Este foarte frumos ceea ce se face în oraşul nostru. De câte ori trec pe lângă zonele plantate, mă opresc din drum să le admir. Mă bucur că s-a mai înfrumuseţat şi oraşul nostru”, ne-au declarat trecătorii.
Florile plantate acum vor rezista până în toamnă, asta dacă unii făgărăşeni nu vor da dovadă de lipsă de educaţie şi vor strica ceea ce au lucrat alţii de-a lungul câtorva săptămâni. În acest caz, poliţiştii comunitari, vor fi nevoiţi să îi sancţioneze. Valoarea amenzii se încadrează între 100 şi 1000 de lei. (Iulia GRECU)
Deocamdată, doar la propriu! Sute de flori- stânjenei, petunii, panseluţe, f