Recent-înfiinţata mişcare conservatoare radicală Tea Party a făcut prima victimă în cursa pentru alegerile parlamentare ce vor avea loc în noiembrie.
Senatorul Bob Bennett (76 de ani), un republican veteran din statul Utah, a fost exclus de activiştii propriului partid din cursa pentru alegerile primare, pe motiv că este prea moderat.
El a fost acuzat că face parte din cercurile de la Washington şi că a pierdut legătura cu idealurile conservatoare ale activiştilor de rând. I s-a reproşat că a susţinut ajutorul financiar acordat de guvern Wall-Street-ului şi că a susţinut pachetul de reformă a sănătăţii propus de administraţia Obama.
Înfrângerea sa este şocantă, spun analiştii, deoarece senatorii veterani rar pierd alegerile primare. Bennett este membru al Senatului din 1992, şi, pe baza standardelor naţionale, e văzut drept un conservator. Delegaţii partidului au ales în locul său doi candidaţi relativ tineri, omul de afaceri Mike Lee şi avocatul Tim Bridgewater, ambii sprijiniţi de Tea Party. Noua mişcare e angajată într-o luptă cu actuala ordine politică, susţine piaţa liberă şi un guvern cu atribuţii limitate.
„Este evident că mediul politic e toxic şi că unele dintre voturile mele au încărcat şi mai mult atmosfera", a spus Bennett, abia stăpânindu-şi lacrimile.
Urmează John McCain?
Câţiva dintre cei mai cunoscuţi senatori republicani sunt ameninţaţi să nu fie realeşi, din aceleaşi motive. Printre ei se află John McCain, din Arizona, fost candidat la Preşedinţia SUA, şi Mitch McConnell, din Kentucky.
Analiştii vorbesc de un adevărat război civil în Partidul Republican, care determină personalităţile majore ale acestuia să se ralieze la starea de spirit dominantă. "Obama a împins lucrurile atât de departe, încât avem nevoie de candidaţi eficienţi pentru a ţine piept marşului inexorabil al social-democraţiei de tip european",