Peste 70 de tone de sămânţă de porumb tratată cu un insecticid foarte toxic şi interzis pentru utilizare pe teritoriul României au fost descoperite de poliţiştii din Giurgiu în incinta unor magazii ale unei societăţi comerciale, a anunţat, ieri, Poliţia Română.
Astfel, în zona unei staţii de pompare din localitatea Ghizdaru, judeţul Giurgiu, a fost identificat un container metalic neasigurat, care conţinea aproximativ 10 tone de sămânţă de porumb tratată cu un insecticid din clasa carbamaţilor, clasificat ca foarte toxic şi care din 2007 a fost interzis pentru utilizare pe teritoriul României.
În urma extinderii cercetărilor, au mai fost identificate aproximativ 60 de tone sămânţă de porumb tratată cu acelaşi insecticid, depozitată în condiţii improprii în incinta unor magazii ale unei societăţi comerciale din localităţile Daia şi Uzunu, judeţul Giurgiu. Din verificări a reieşit că întreaga cantitate de sămânţă a aparţinut unei societăţi comerciale care nu mai funcţionează din anul 2003, precizează reprezentanţii Poliţiei Române.
În cauză se efectuează cercetări, în cooperare cu Garda de Mediu - Comisariatul Judeţean Giurgiu, sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni la regimul protecţiei mediului, pentru neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri, precum şi nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase.
Peste 70 de tone de sămânţă de porumb tratată cu un insecticid foarte toxic şi interzis pentru utilizare pe teritoriul României au fost descoperite de poliţiştii din Giurgiu în incinta unor magazii ale unei societăţi comerciale, a anunţat, ieri, Poliţia Română.
Astfel, în zona unei staţii de pompare din localitatea Ghizdaru, judeţul Giurgiu, a fost identificat un container metalic neasigurat, care conţinea aproximativ 10 tone