Într-un editorial exprimi, în principiu, opiniile şi argumentele proprii. De data aceasta am să fac o excepţie. Am participat, zilele trecute, la o dezbatere organizată la Udine, în Italia, în cadrul unei manifes-tări culturale complexe intitulată "Vicino/Lontano - identitB e differenze al tempo dei conflitti". Organizată sub înaltul patronaj al Preşedintelui italian, printre invitaţi s-au numărat filozoful Gianni Vattimo şi laureata Premiului Nobel pentru pace, Shirin Ebadi. A existat şi o secţiune dedicată României, unde s-a petrecut în-tâmplarea care mi-a atras atenţia.

Unul dintre vorbitori, scriitorul şi sociologul Dan Lungu, autorul unor romane care au avut recenzii foarte bune (Raiul găinilor şi Sunt o babă comunistă!) evoca, la un moment dat, traiul în România dictaturii socialiste. Cum poate cineva să aibă nostalgia acelor vremuri? - a fost întrebat. Iar Dan Lungu a oferit exemplul "babei comuniste" pe care a cunoscut-o de-adevăratelea. "Am avut de toate în comunism!" - afirma baba - "portocale, lămâi, banane... adevărat, banane n-am avut, dar am avut cândva o pastă de dinţi cu gust de banane!".

Cum poate cineva să aibă nostalgia unui regim unde bananele îi erau cunoscute prin gustul pastei de dinţi? Întâmplarea, bine aleasă şi bine povestită, a frapat audienţa.

În cadrul intervenţiei sale, Beatrice Comănescu, director al TVR Internaţional, a amintit, şi ea, statutul bananei în comunism. Povestea este tristă. Un copil, în parc, vede alt copil care mănâncă o banană. După care vine la mama sa şi cere şi el să mănânce un fruct din acela, nemaivăzut. Iar mama îl trage de acolo spunându-i: "Nu e bun!".

Şi tot la banană s-a întors Cristian Pantazi, de la Hotnews. Aici era vorba tot de copilul care, sub socialişti, nu mâncase banane. Dar primise un şampon cu aromă de banane. Şi nu rezistase să pună puţin pe limbă, să vadă ce gust are... @N_P