Penescu neschimbat, dar reţinut în declaraţii, Constantin slăbit, dar vorbăreţ. Aşa arătau cei doi ieri, la eliberarea din penitenciar, după 9 luni de arest
Cornel Penescu, Gheorghe Constantin şi Liviu Făcăleaţă, ultimii arestaţi din "lotul Penescu", au fost eliberaţi aseară din arestul preventiv după nouă luni în spatele gratiilor. Curtea de Apel Prahova îşi va motiva în scris marţi decizia.
Neschimbat
Primul care a ieşit pe uşa metalică a Penitenciarului Mărgineni aseară, la ora 21:10, a fost Cornel Penescu. Îmbrăcat în negru, cu haine elegante, părea neschimabat, ca înainte de arestare. Detenţia l-a făcut însă să fie reţinut în declaraţii: "E frig! Astăzi s-a făcut dreptate!".
A fost aşteptat de fiul său, Andrei, de soţie şi de fratele Ilie. "Încerc să mă familiarizez cu ideea, e un moment pe care îl aştept de nouă luni. Mai bine mai tîrziu decît niciodată", a spus şi Andrei Penescu, fericit.
"Au fost luni grele, vreau doar să mă duc acasă să fiu alături de familie. Trebuie să lăsăm justiţia să-şi facă treaba"
Cornel Penescu
Slăbit de boală
Gheorghe Constantin a ieşit al doilea. Slăbit şi nebărbierit, îmbrăcat cu blugi şi o geacă "Puma". Problemele de sănătate l-au transformat în cele nouă luni petrecute în arest. Însă era mai comunicativ decît de obicei. "Instanţa să îşi facă datoria! Aşa cum au profitat de unele comentarii ale noastre pe care le-au interpretat, aşa o pot face şi acum. Înţelegeţi-mă, nu pot spune mai multe. De şase ori am primit decizii favorabile, de tot atîtea ori am fost întors la recurs. Nu mai credeam că ies", a declarat fostul şef al arbitrilor.
"A fost un şoc puternic. Am avut probleme de sănătate. Probabil, ne-au dat drumul fiindcă a expirat termenul rezonabil de arest. Ne vom apăra în faţa instanţei"
Gheorghe Constantin
"E o deciz