Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiul lui Tom Hanks s-a însurat

Publicat in Romania Libera, luni 10 mai 2010 ·

Tom Hanks a salutat lărgirea familiei - fiul actorului, Colin, s-a însurat cu propria PR-istă, Samantha Bryant, în cadrul unei ceremonii de amploare, organizată în Los Angeles, anunţă presa internaţională.

Colin Hanks şi Samantha Bryant au schimbat jurămintele tradiţionale sâmbătă după-amiază, în faţa a peste 300 de invitaţi, pe terasa Hotelului London West Hollywood. Nu au lipsit părinţii mirelui, Tom Hanks şi Rita Wilson, dar nici Steven Spielberg, prieten de familie.

Cei doi s-au logodit anul trecut, după ce prieteni comuni le-au făcut cunoştinţă. Colin, 32 de ani, a avut anterior relaţii amoroase cu actriţele Rachael Leigh Cook şi Busy Phillips.

Colin este primul copil al lui Tom Hanks din prima căsătorie a starului cu actriţa/producătoarea Samantha Lewes, cu care mai are o fiică; Lewes a murit de cancer în 2002. Rita Wilson şi Tom Hanks s-au căsătorit în 1988 şi au împreună doi băieţi.

Tom Hanks a salutat lărgirea familiei - fiul actorului, Colin, s-a însurat cu propria PR-istă, Samantha Bryant, în cadrul unei ceremonii de amploare, organizată în Los Angeles, anunţă presa internaţională.

Colin Hanks şi Samantha Bryant au schimbat jurămintele tradiţionale sâmbătă după-amiază, în faţa a peste 300 de invitaţi, pe terasa Hotelului London West Hollywood. Nu au lipsit părinţii mirelui, Tom Hanks şi Rita Wilson, dar nici Steven Spielberg, prieten de familie.

Cei doi s-au logodit anul trecut, după ce prieteni comuni le-au făcut cunoştinţă. Colin, 32 de ani, a avut anterior relaţii amoroase cu actriţele Rachael Leigh Cook şi Busy Phillips.

Colin este primul copil al lui Tom Hanks din prima căsătorie a starului cu actriţa/producătoarea Samantha Lewes, cu care mai are o fiică; Lewes a murit de cancer în 2002. Rita Wilson şi Tom Hanks s-au căsătorit în 1988 şi au împreună doi băieţi.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum 2 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

UPDATE - Vâlcea: O maşină a avariat o conductă de gaz şi s-au înregistrat scurgeri importante / 12 persoane, evacuate / Furnizarea gazului, oprită

News.ro acum 13 minute
O maşină a avariat o conductă de gaz în localitatea vâlceană Valea Cheii. S-au înregistrat scurgeri importante de gaz, iar pompierii evacuează persoanele din şase locuinţe învecinate. Furnizarea gazului a fost sistată. UPDATE: ISU Vâlcea precizează

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum o ora
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Ciolacu comentează cazul Coldea: Mă bucur că justiţia funcţionează

Mediafax acum 10 minute
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, în Timiş, despre cazul Coldea. „Mă bucur că în perioada mea de prim-ministru justiţia funcţionează şi constatam o oarecare normalitate: nu mai vedem girofarurile din timpul nopţii, oameni luaţi noaptea când p

Marcel Ciolacu: Am văzut o îngrijorare a Rusiei că lucrează o companie cu 3.000 de angajaţi pe Autostrada Moldovei 24 de ore din 24 / Ţara noastră e o ţară foarte sigură / Rusia nu va ataca România

News.ro acum 13 minute
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Ciolacu a subliniat că Rusia are o îngrijorare că în România se lucrează 24 de ore din 24

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum 2 ore
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Cod galben de furtuni, în mai multe judeţe din ţară

Mediafax acum o ora
Sâmbătă între orele 12.00 - 22.00, în zonele montane, în Crişana şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 55...65 km/h)

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 26 minute
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Fost agent CIA a pledat vinovat pentru spionaj în favoarea Chinei. Alexander Yuk Ching Ma a lucrat la FBI până în 2012

Ziare.com acum o ora
Un fost agent CIA, principala agenţie americană de informaţii, Alexander Yuk Ching Ma, în vârstă de 71 de ani, a pledat vinovat de ”conspiraţie în vederea colectării şi livrării de informaţii despre apărarea naţională” Chinei, anunţă Departamentul a

Vremea

București
acum

25°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°