Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cercetători cu 1.000 de euro pe lună

Publicat in Adevarul, luni 10 mai 2010 ·

Circa 200 de persoane se pot înscrie, de astăzi, la concurs pentru a obţine burse post-doctorale finanţate cu 5 milioane de euro din bani de la UE. Proiectul a fost lansat, azi, de Academia Română, în colaborare cu Universitatea Babeş-Bolyai (UBB). Programul este primul de acest gen din Europa finanţat prin programul POS DRU.

Suma pusă în joc este de 5 milioane de euro, pentru o perioadă de trei ani, cât va dura derularea proiectului finaţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU). Circa 200 de persoane se pot înscrie la competiţie.

Cine sunt beneficiarii

Cercetătorii din domeniul ştiinţelor sociale care au obţinut, deja, titlul de doctor se vor putea înscrie în competiţia de proiecte. Fiecare cercetător care doreşte obţinerea unei burse post-doctorale va trebui să îşi prezinte tema de cercetare pe care doreşte să o abordeze. Dacă, în urma competiţiei, este declarat câştigător, cercetătorul va primi 4.200 de lei pe lună, circa 1000 de euro. Durata burselor variază între un an şi doi ani, iar şase luni din perioada finanţată va participa la stagii de pregătire la un institut de cercetare din străinătate. În acest sens, Academia Română are, deja parteneriate cu institute din Paris, Viena, Dresda şi Oldenburg.

Premieră în Europa

„Este o premieră în Europa, nu doar în România”, a declarat profesorul universitar doctor Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, cel care a făcut lansarea proiectului, la Cluj. Pe de altă parte, dacă bursierii post-doctorali sunt plătiţi aproape ca cei din vest, mentorii lor nu vor fi la fel de bine plătiţi. Aceştia vor primi echivalentul a 25 de euro pe lună. „Chiar dacă ar putea apărea frustrări că bursierul ia mai mulţi bani decât mentorul, partea bună este că mentorul va beneficia de mână de lucru foarte bine calificată, astfel că proiectele lui vor fi duse la bun s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 55 minute
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum o ora
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum o ora
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 3 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 4 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum o ora
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Trump urmează să participe online la Forumul Economic Mondial de la Davos, iar Zelenski în persoană. Ruşii nu au voie la WEF de trei ani

News.ro acum o ora
Donald Trump urmează să participe - prin intervenţie video -, la trei zile după învestire, săptămâna viitoare, la 23 ianuarie, la cea de-a 55-a ediţie a Forumului Economic Mondial (WEF) la Davos, în Elveţia, unde preşedintele ucrainean Volodimir Zel

Prinţesa de Wales a vizitat spitalul unde s-a tratat de cancer. Ea a mulţumit medicilor

Mediafax acum 3 ore
Prinţesa de Wales, Kate Middleton, a făcut o vizită neanunţată la Spitalul Royal Marsden din Londra, primul spital care a tratat-o în timpul diagnosticului şi tratamentului pentru cancer. Aceasta a dorit să-şi exprime recunoştinţa faţă de echipa med

Sebastian Burduja, despre schema de compensare şi plafonare în energie: Lucrăm pe mai multe scenarii. Un scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată de 3-6 luni, în funcţie de situaţia regională

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat marţi, despre schema de compensare şi plafonare în energie că se lucrează pe mai multe scenarii iar un astfel de scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 4 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-4°
mar.

-4°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°