Auditorii de la Comisia Europeană vor decide luna viitoare dacă deblochează sau nu rambursările către România pentru fondurile structurale destinate dezvoltării resursei umane. Sursa: ARHIVA EVZ
Organizare ineficientă, acti vităţi supraaglomerate sau, dimpotrivă, mult prea lejere şi extrem de mulţi angajaţi. În plus, o rată foarte mare de respingere a cererilor, pe motiv că angajaţii statului nu i-au în drumat corect.
Acestea sunt principalele nereguli găsite de specialiştii Comisiei Europene (CE) la Autoritatea pentru Managementul Programului Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU) în ceea ce priveşte modalitatea de accesare a fondurilor UE destinate creşterii calităţii resursei umane autohtone. Nereguli pentru care CE a decis să suspende toate plăţile către ţara noastră, în valoare de aproape 8 milioane de euro.
În plus, dacă mai visează la bani europeni, autorităţile au primit şi o misiune: ca până la începutul lunii iunie, când misiunea de audit este aşteptată pentru un nou control, să remedieze deficienţele constatate.
Rambursări de la stat
Între timp însă, autorităţile dau asigurări că există bani la buget pentru a rambursa cheltuielile făcute de beneficiari.
„În paralel, se lucrează la uşurarea procesului de absorbţie a fondurilor. S-a modificat organizarea internă a instituţiilor, pentru a nu se mai suprapune activităţile, iar cea mai mare responsabilitate pe proiectele beneficiarilor a fost transferată struc turilor secundare, locale, cu suficient personal”, dau asigurări reprezentanţii AMPOSDRU.
Astfel că Autoritatea, încă sub dimensionată, se va putea ocupa doar de controlul şi verificarea activităţilor structurilor secundare, susţine şi şefa instituţiei, Cristina Zevedei.
„Din iunie, beneficiarii ar putea avea şanse mai mari de a obţine rambursările ma