La Moscova se aniversează, cu fast, defilări, discursuri şi procesiuni ritualice, aniversarea victoriei din mai 1945. O victorie care a însemnat simultan eliberare şi opresiune. Sursa: EVZ
Înfrângerea nazismului a avansat categoric cauza unei umanităţi ameninţate de căderea în cea mai neagră barbarie. Victoria URSS, o putere expansionist-totalitară, a dus la colonizarea (sovietizarea) Europei de Est şi Centrale, la impunerea în aceste ţări a unor regimuri ilegitime şi criminale.
Pentru est europeni, Stalin continuă să fie fantomă ce nu poate să dispară, numele abisului, al umilirii lor ca naţiuni, al suprimării dreptului la speranţa, la demnitate, la adevăr. Există o carte excelentă de Adam Hochschild intitulată „The Unquiet Ghost”, despre felul în care ruşii, dar şi alţi cetăţeni ai fostei URSS, îşi amintesc timpurile lui Stalin. Nostalgia se combină cu oroarea, mândria patriotic-imperială cu dezgustul şi ruşinea.
Istoria reală, cea bazată pe documente, este adesori ocultată de aceste secvenţe rivale ale memoriilor de grup ori individuale. Tocmai tensunea dintre istorie şi memorii explică faptul că în timp ce preşedintele rus Dmitri Medvedev admite că URSS a fost un stat totalitar, deci unul care a distrus libertăţile civile, a anihilat statul de drept şi a funcţionat pe bază de teroare în masă, există voci care continuă să glorifice "marile împliniri" din acea întunecată şi însângerată epocă. Kremlinul însuşi pare prins între aceste două poziţii: manualele de istorie apărute după 2008 sub egida guvernului rus minimalizează semnificaţia reală a crimelor staliniste, încercând să le aşeze într-un registru comparativ global din care dispare singularitatea lor monstruoasă.
Singura comparaţie onestă (moral şi ştiinţific) este aceea propusă de Hannah Arendt în „Originile totalitarismului” şi de Vassili Grossman în romanul „V
