Cea mai extinsă reţea de ziare locale din România a ajuns la o audienţă comparabilă cu cea a publicaţiilor cu tradiţie. Potrivit datelor SNA, primele 20 de ediţii ale „Adevărul de Seară“ au înregistrat 526.000 de cititori pe ediţie în perioada ianuarie 2009 - ianuarie 2010.
Cele mai recente date ale Studiului Naţional de Audienţă (SNA) arată o evoluţie spectaculoasă a audienţei ziarului gratuit „Adevărul de Seară".
Astfel, primele 20 de ediţii sunt citite, în medie, de peste o jumătate de milion de persoane pe apariţie. Restul până la 33 de ediţii nu au încă date SNA pentru că au fost lansate pe parcursul anului 2009. Cei mai mulţi cititori au fost înregistraţi în Bucureşti: 147.000 pe ediţie.
În plus, „Adevărul de Seară" de Timişoara a fost citit, în perioada ianuarie 2009 - ianuarie 2010, în medie, de 58.000 de persoane pe ediţie. Deşi a fost lansat de un an şi jumătate, ziarul a reuşit să depăşească publicaţii cu tradiţie precum „Timiş Expres" (48.000 de cititori) şi „Renaşterea Bănăţeană" (21.000 de cititori).
Şi în Dolj, „Adevărul de Seară" a înregistrat o medie a audienţei de 39.000 de persoane pe ediţie, iar în Cluj a avut 34.000.
Ziarul va fi lansat în alte şase oraşe
Expansiunea „Adevărul de Seară" nu se opreşte aici. După ce vinerea trecută a fost lansată „varianta" de Slobozia, care poartă numărul 33, Sabin Orcan, redactor-şef al ziarului, anunţă alte şase apariţii: Vaslui (21 mai), Zalău (28 mai), Tulcea, Călăraşi, Alexandria şi Giurgiu.
„Vom merge până la capăt cu dezvoltarea reţelei de redacţii, în ciuda zvonurilor lansate de diverse persoane care fie nu înţeleg anvergura acestui proiect, fie îşi văd ameninţate interesele locale. Aşa cum am promis, «Adevărul de Seară» va acoperi în curând toate oraşele-capitală de judeţ din ţară. În termeni de audienţă, ţinta noastră este de un milion de cititori pe zi", a