Ministerul Mediului anunţă că noul nor de cenuşă vulcanică, prezent la această oră deasupra vestului şi nord-vestului României, va avansa treptat spre est şi se va poziţiona, până marţi dimineaţa la ora 03.00, peste cea mai mare parte a ţării noastre.
Norul de cenuşă vulcanică a trecut ieri şi peste o parte din ţara noastră, fără a pune însă probleme pentru aviaţie sau mediu.
Direcţia de Aviaţie Civilă a anunţat, la ora prânzului, că spaţiul aerian nu va fi închis, deoarece norul de cenuşă şi-a schimbat direcţia şi pare că se îndepărtează de Europa. Autorităţile de mediu au asigurat că nu se aşteaptă depăşiri ale valorilor maxime admise ale concentraţiilor de poluanţi, o dată cu trecerea norului.
Toate aeroporturile Europei au fost deschise, ieri, iar companiile aeriene au operat aproape de regimul normal, după un week-end în care Spania, Italia, Germania, Irlanda şi Portugalia au fost nevoite să-şi închidă o parte din spaţiul aerian, din cauza norului de cenuşă.
Doar cursele transatlantice au avut de suferit, pentru că au fost deviate pe trasee diferite, după ce s-a constatat că un nor de cenuşă plutea şi deasupra oceanului, pe traiectoria obişnuită a curselor care leagă Europa de America de Nord. "Multe avioane sunt obligate să facă un ocol destul de mare, pentru a evita zona în care este norul de cenuşă vulcanică, ceea ce cauzează întârzieri ale zborurilor", declara, ieri, un reprezentant al Eurocontrol, agenţia europeană pentru trafic aerian.
Cursele transatlantice au fost deviate prin nordul Europei, pe deasupra Groenlandei.
Închiderea, în week-end, a unei părţi a spaţiului aerian european a deranjat unele companii, afectate deja serios de criza din aviaţie provocată, în aprilie, de erupţia vulcanului islandez.
Principalele companii germane au criticat autorităţile după ce, duminică, m