Zoran Kurtes, antrenorul campioanei României la handbal masculin, HCM Constanţa, a murit vineri seară, la doar o zi după ce sărbătorise al doilea titlu de campion câştigat cu echipa de pe litoral.
HCM Constanţa a sărbătorit joi seară, în Sala Sporturilor din Constanţa, al doilea titlu de campioană consecutiv câştigat cu Zoran Kurtes pe bancă. La puţin peste 24 de ore de la acea sărbătoare, vestea morţii tehnicianului sârb a zguduit întreaga echipă, sportul constănţean şi nu numai. Vineri seară, aflat în camera sa de hotel din staţiunea Mamaia, lui Kurtes i s-a făcut rău şi s-a întins pe pat. Pedja Klasovici, aflat cu tehnicianul în cameră, a sunat imediat la 112 şi, conform spuselor oficialilor constănţeni, Salvarea a venit în doar 6 minute. Cele 45 de minute de resuscitare au fost însă de prisos, tehnicianul fiind declarat mort la ora 23.00, cauza, asfixiere mecanică. Mai exact - s-a înecat cu propria vomă, pe fondul unor afecţiuni cardiace sau neurologice, care vor fi depistate în urma unor analize complexe de laborator. Vestea a adus consternarea în tabăra echipei de pe litoral. Jucătorii, oficialii, nu credeau că la doar o zi după ce au petrecut împreună un nou mare succes, Kurteş nu mai era.
„Este greu să crezi aşa ceva"
Ieri, trupul neînsufleţit al antrenorului a fost depus în holul Sălii Sporturilor, unde jucătorii, fanii, reprezentanţi ai sportului constănţean şi nu numai, oficialităţi locale, şi-au luat rămas-bun. În continuare, echipierii HCM-ului, se arătau intrigaţi de cele întâmplate. „Este greu să crezi aşa ceva. Nici nu îmi pot imagina ce s-a întâmplat şi de ce. Era un om perfect sănătos şi plin de viaţă, chiar ne este imposibil să credem", a declarat Ionuţ Stănescu, portarul echipei de pe litoral. Daniel Mureşan, inter la HCM, a spus: „Este o tragedie! Nu înţeleg. A făcut parte din familia noastră şi cu siguranţă nu îl vom uita nicioda