E limpede că nimeni n-a priceput faza cu reducerile pensiilor şi salariilor de la stat, chiar dacă Băsescu a spus lucrurilor pe nume. Vestea a fost întâmpinată cu rumoare, dar primele efecte se vor resimţi de către pensionari, odată cu primirea cuponului de pensie luna viitoare, apoi de către salariaţi, la începutul lunii iulie, când se va plăti lichidarea pe iunie.

Va funcţiona terapia de şoc? Ceva oarecum asemănător a avut loc între anii 1997-2000, dar atunci lucrurile au revenit relativ repede la starea de lâncezeală economică, iar lumea bâjbâia să găsească luminiţa de la capătul tunelului. Se pare că şi atunci, dar şi de atunci încoace, am călătorit fără bilet. Acum am ajuns la scadenţă: statul îşi întoarce buzunarele pe dos, dând de înţeles că nu are bani de pensii şi salarii. Sectorul privat - atâta cât a mai rămas din el, pentru că nimeni nu i-a băgat în seamă pe cei de aici care şi-au pierdut joburile sau au pierdut procente bune din salariu încă de anul trecut - nu poate produce în astfel de vremuri suficient cât să ducă toate cheltuielile. Sigur, multe lucruri trebuia să fie făcute mai demult. Însă acum nu mai avem timp nici să căutăm vinovaţii. Oricum, ştim cine sunt. Aceasta ar fi fost prima condiţie pentru ca România să se poată întoarce de pe marginea prăpastiei: lideri politici fermi, determinaţi să-şi rişte imaginea politică ca să câştige România. Sunt uşor de recunoscut: vorbesc limpede, fără să privească de sus şi fără să folosească ironii ieftine.

Suportul ziarelor şi televiziunii - care asigură circulaţia informaţiilor din orice direcţie către populaţie - este la fel de important ca şi cel al Parlamentului. Până acum, jumătate din mesajele transmise de comentatori şi parlamentari (în special din opoziţie) au fost la limita instigării la revoltă, fără vreo valoare utilă, în timp ce cealaltă jumătate a încercat să găsească exp