Şase deţinuţi din Penitenciarul de Minori si Tineri Tichileşti, elevi ai Şcolii de Arte şi Meserii Tichileşti au participat la Concursul judeţean "Vreau să fiu jurnalist", organizat şi găzduit de Şcoala de Arte şi Meserii din comuna Movila Miresii.
În prima etapă, deţinuţii au realizat un portofoliu de aproximativ zece pagini, în format A4, ce a avut ca titlu "Brăila, orașul meu de suflet". Astfel, persoanele aflate în detenţie au făcut articole, interviuri, ştiri portrete sau chiar reclame.
Şi lucrurile nu s-au oprit aici. În a doua etapă, concurenţii au realizat un text nonliterar - anunţ, ştire, reclamă, interviu sau articol, au avut de construit o poveste pornind de la o situaţie inedită şi de făcut o ştire despre un eveniment cultural-artistic, sportiv, acţiune de protecție a mediului sau eveniment rutier.
Ortografie şi punctuaţie
Concursul județean "Vreau să fiu jurnalist" se adresează elevilor din clasele V-VI şi se află la a III-a ediţie. Competiţia se desfăşoară pe echipe.
Concurenţii trebuiau să aşeze frumos în pagină articolul, respectând alineatul şi alinierea rândurilor, semnele de ortografie şi punctuaţie şi să fie cât se poate de concişi. Un lucru extreme de important: articolele trebuie să conţină numai adevăruri, informaţii conforme cu realitatea.
"Profesorii implicați în pregătirea echipei concurente din Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichilești sunt Anişoara Jipa - consilier educativ, Mihaela Pleşca - psiholog şcolar şi Cristina Moraru - profesor de limba şi literatura română", a punctat Ionel Dincă, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului de Minori şi Tineri Tichileşti.