Nu, n-am ajuns cu toţii într-un univers paralel, Fulham chiar e echipa engleză care ajunge cel mai departe în cupele europene.Ca să avem măsura întreagă a miracolului de pe Craven Cottage trebuie întâi să aruncăm o privire peste cazierul fotbalistic al clubului din SW6. Fulham e o echipă care n-a câştigat nimic în 131 de ani de istorie. Dar absolut nimic! Cel mai aproape au fost în 1975 când au pierdut în faţa lui West Ham finala cupei.

Cineva povestea că, având doar 12 ani atunci, s-a simţit strivit plecând de la stadion alături de maică-sa. Încercând să-l consoleze, dânsa i-a arătat un moşulică de 80 de ani care plângea: „Vezi tu, omul ăsta a aşteptat toată viaţa ca s-o vadă pe Fulham într-o finală.” Povestea lui Fulham e povestea unei echipe remarcabile prin desăvârşirea cu care a reuşit să fie mediocră mai bine de un secol. Fulham a ajuns la fundul sacului în sezonul 95-96 când a terminat pe locul 17 din 24 în a patra divizie a fotbalului englez.

Un club special

Fiind la un sfert de oră de Cottage, Fulham e echipa pe care am văzut-o cel mai des cât eram la Londra. Fără să înţeleg exact de ce, simţeam că e un club special. Explicaţiile au venit pe parcurs şi ţin mai degrabă de cultura intimă a fotbalului englez, în sensul că e greu să le percepi din afară. Fulham e o echipă… cumsecade, cu un aer „community friendly”, pe care e greu să-l găseşti în altă parte. Da, fără îndoială că sunt galerii mai vocale prin alte părţi, dar dacă vrei să ieşi la „a pie and a pint” fără să vezi degete în V în stânga şi în dreapta, nu există loc mai bun decât Craven Cottage. Acest stadion romantic aşezat pe malul Tamisei, cu duşumele de lemn şi acel pavilion anacronic, te poartă în anii fotbalului interbelic când jucătorii veneau la meci direct din oţelării. Şi atunci te mai miri că Fulham-ul e „everyone’€™s favourite second team”? Cum spunea cineva, dacă nu