Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua victoriei, cât o înfrângere !

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 10 mai 2010 ·

Duminica, 9 mai, a fost celebrata Ziua Europei, care coincide cu Ziua Victoriei, menita sa fie o zi a bucuriei, a bunei întelegeri si a optimismului. Din pacate, manifestarile organizate cu aceasta zi au fost umbrite de o realitate extrem de dura, prin preconizatele masuri de reducere a salariilor bugetare, a pensiilor, a ajutoarelor de somaj, completate cu eliminarea subventiilor pentru categoriile sociale.

Partidele politice se acuza între ele, sindicatele ameninta cu proteste, iar populatia priveste cu îngrijorare la perioada de dupa 1 iunie, când aceste masuri urmeaza a intra în vigoare. Dupa o lalaiala a dezvoltarii, din ultimii 20 de ani, ne trezim acum cu cutitul la os, ajungându-se la solutia extrema, de a taia din salarii si pensii. Din pacate, clasa politica româneasca continua sa-si dea examenul incompetentei, a imposibilitatii de a veni cu o reforma sa scoata tara din amorteala economica tot mai pregnanta în ultimele doua decenii. S-a tot spus ca, continuam sa ne facem ca ploua, ca suntem la marginea prapastiei, dar mai marii nostrii au continuat sa faca ce stiu ei mai bine si rasplata se va va vedea începând cu deschiderea sezonului estival, la 1 iunie.

Halala zi a victorie au sarbatorit românii ieri, care s-au aliniat cu mic cu mare Zilei Europei, acum intrati si noi în marea familie a Uniunii Europene. Traditii avem, dar din pacate ne lipseste altceva, o clasa politica, care nu prea are nici o treaba cu ideea europeana, cu asa europarlamentari care ne reprezinta la Bruxelles, completati de alti parlamentari, ale caror interese sunt cam paralele cu cele ale dezvoltarii economice a României. Nu pot sa le spun decât sa le spun RUsINE! Efortul vostru de doua decenii, rosu, verde, galben, portocaliu, îsi arata astazi roadele…

Si uite-asa, ieri a fost 9, azi e 10 si reforma trece, într-o noua etapa de nerealizari si esecuri. si

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maria Corina Machado, laureata Nobelului pentru Pace, dedică premiul poporului venezuelean şi lui Donald Trump

HotNews acum 47 minute
Opozanta venezueleană Maria Corina Machado, câştigătoare vineri a Premiului Nobel pentru Pace, a dedicat distincţia poporului venezuelean şi preşedintelui american Donald Trump, pe al cărui sprijin a spus că ea contează în faţa preşedintelui venezue

Un tânăr francez de 22 de ani, găsit mort în Valea Largă. Tânărul și-ar fi pus capăt zilelor

Adevarul acum o ora
Salvamontiștii din Prahova au intervenit, la solicitarea Poliției Comarnic, pentru a recupera trupul neînsuflețit al unui tânăr francez de 22 de ani, găsit într-o zonă greu accesibilă din Valea Largă. Potrivit informațiilor oficiale, acesta și-ar fi

Melania Trump anunță repatrierea din Rusia a unor copii ucraineni. „Președintele Putin și cu mine am menținut un canal de comunicare”

HotNews acum o ora
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a anunţat vineri că opt copii ucraineni care se aflau în Rusia s-au întors la familiile lor în ultimele 24 de ore, graţie unui „canal de comunicare” pe care l-a stabilit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, potr

VIDEO Explozie masivă la o fabrică de explozibili militari din Tennessee, SUA. Mai mulți morți și dispăruți

HotNews acum o ora
O explozie puternică ce s-a produs vineri la o fabrică de explozibili militari din Tennessee (stat din sud-estul SUA) a provocat moartea mai multor persoane, în timp ce alte câteva sunt în prezent căutate, după cum au declarat oficialii locali, cita

Bursa americană se prăbuşeşte după ameninţarea lui Trump cu tarife uriaşe pentru China

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Bursa americană a scăzut puternic vineri, după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat China cu tarife comerciale mult mai mari, acuzând Beijingul că devine ”foarte ostil” prin restricţiile impuse a

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

Un miliard de euro în bancnote falsificate, capturat în portul Constanța. Ancheta a fost coordonată de Europol

HotNews acum 5 ore
Polițiștii și vameșii din portul Constanța au capturat 4,8 milioane de bancnote falsificate, cu valoare nominală de 960 de milioane de euro, în cadrul unei operațiuni internaționale, coordonată de către Europol. Bancnotele falsificate erau puse în 1

Un al doilea cutremur puternic loveşte sudul Filipinelor, după ce primul a provocat moartea a cel puţin 6 persoane

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure puternice au lovit aceeaşi regiune din sudul Filipinelor, vineri, la câteva ore distanţă unul de celălalt, primul seism cu magnitudinea de 7,4 provocând moartea a cel puţin şase persoa

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum 9 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

Acţiune de numărare a persoanelor fără adăpost în Capitală. Iniţiativa se desfăşoară în 35 de oraşe europene

HotNews acum 2 ore
O acţiune care vizează numărarea persoanelor fără adăpost din Capitală se va desfăşura în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB) într-o postare pe Facebook. Iniţiativa „Hom

Vremea

București
acum

16°
vin.

9°/20°
sâm.

11°/17°
dum.

11°/18°
lun.

11°/19°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/15°
dum.

11°/15°
lun.

9°/13°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/17°
dum.

11°/17°
lun.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/14°
lun.

8°/14°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/19°
lun.

9°/18°