Cel mai mare lac din România poate fi considerat şi cel mai periculos, numărul victimelor sale fiind greu de contabilizat, mai ales cele din perioada comunistă, când accidentele la pescuit erau trecute la pierderi colaterale.

„Singura şansă este să ajungi cât mai repede la mal, altfel adio. Valurile se ridică la doi metri, brusc începe vijelia de nu mai vezi ţărmul, din cauză că lacul e foarte mare, se fac valuri uriaşe de te răstoarnă imediat. Am scăpat dintr-o asemenea furtună doar pentru că văzusem malul, apoi s-a pornit vijelia şi am avut noroc că am ţinut cârma strâns drept spre mal, mare bucurie când ne-am înfipt în nămol“, povesteşte Ovidiu Ghionu, pescar tulcean.

Ca în triunghiul Bermudelor

La cea mai mică suflare de vânt, înfăţişarea lacului de 415 kilometri pătraţi devine ameninţătoare şi deseori prins între ape, pe furtună, cerul se uneşte cu apa, ca în triunghiul Bermudelor.

Dan Drăgan este un alt norocos care a supravieţuit unei aventuri pe Razelm. „De unde nici o adiere de vânt nu tulbura suprafaţa apei, deodată s-a pornit o vijelie... Talazurile ne acopereau când şi când, sufocându-ne, a început şi o ploaie rece şi deasă, care te pătrundea până la oase. Pierdusem o ramă şi situaţia părea disperată. Perdeaua de ploaie acoperise totul şi negura densă ne-a pătruns în suflet. Fără cârmă, cocoţaţi pe creasta valului, priveam hăul căscat la aproape doi metri sub noi şi dârdâiam de frig. Nu ştiu cât a ţinut furtuna, dar s-a oprit la fel de brusc precum începuse”, îşi aminteşte Drăgan de coşmarul trăit împreună cu un prieten la o partidă de pescuit“, îşi aminteşte pescarul.

Mormânt cu pernă de alge

Aşa spun localnicii despre cei care nu s-au mai întors de pe lac, că şi-au găsit odihna acolo unde şi-au petrecut viaţa, s-au liniştit în apele de cleştar. De unele familii Razelmul se mai îndură şi le dă trupurile celor în