Zilele trecute, medicul de gardă de la Spitalul "Sfântul Pantelimon" a sesizat la Poliţie faptul că Aurel A. (40 de ani), din satul Agaua, comuna Frecăţei, a decedat pe holul unităţii.
În urma cercetărilor efectuate, anchetatorii au stabilit că pacientului, care suferea de o boală cronică, i s-a făcut rău în drum spre grupul sanitar şi a căzut pe hol în stare de inconştienţă, ulterior fiind constatat decesul. Pe cadavru nu au fost observate semne vizibile de violenţă, dar s-a dispus transportarea acestuia la morgă pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cu exactitate a cauzei morţii.