Dupa ce presedintele Traian Basescu a aruncat peste bugetari si pensionari o galeata cu apa oparita a venit si premierul Emil Boc, la distanta de vreo trei zile, sa puna balsamul pe arsura. Sefului guvernului si al principalului partid de guvernamant a iesit pentru a anunta poporul ce se va intampla cu banii economisiti prin amputarea salariilor si a pensiilor.

Lista lui Emil Boc e impresionanta si cuprinde cam tot ceea ce ar fi trebuit sa se intample deja de mai bine de un an, adica de cand domnia sa s-a instalat la Palatul Victoria: investitii masive in infrastructura rutiera si rurala, plata datoriilor catre firmele private, toleranta zero fata de evaziunea fiscala si fata de risipa banului public prin tot felul de achizitii nerusinate.

Lista suna bine si incurajator, iar daca e sa o luam in serios mai ca ne vine si celor din mediul privat sa donam ceva din salariul, mai mult sau mai putin ciuntit deja, pentru relansarea economiei. Dar nu prea avem cum sa o luam in serios. Cel mai greu exercitiu pe care Guvernul si presedintele il cer romanilor nici macar nu este strangerea curelei, ci acordarea increderii, la fel de dificila precum e acordarea increderii unui medic care greseste diagnostic dupa diagnostic si tratament dupa tratament, in timp ce boala pacientului se agraveaza.

Dar sa zicem ca diagnosticul si tratamentul au fost stabilite de aceasta data de FMI si nu trebuie decat urmate, cu cutitul la os. Cum sa avem increderea ca doctorul, cam incompetent si hot, nu va inlocui pastilele bune cu creta pisata ca sa le vanda, ca nu va umple seringile pe jumatate cu apa si nu va mai si fura noaptea din buzunarul pacientului?

Cu alte cuvinte, ce garantii exista ca guvernul va strange cel mai larg robinet montat pe buget: satisfacerea clientelei politice. Vor exista investitii majore, spune premierul. Contractele vor fi f