Ieri s-au împlinit 50 de ani de când pastilele contraceptive au fost aprobate pentru utilizare şi tot atâta timp de când vieţile a milioane de femei din întreaga lume s-au schimbat. Sursa: Northfoto
Pe 9 mai 1960, autorităţile americane au anunţat că permit utilizarea în scop contraceptiv a unei pastile hormonale, folosită până atunci în diferite situaţii ginecologice. În următorii zece ani, metoda de prevenire a sarcinii a fost adoptată în numeroase ţări.
Tableta-minune a apărut din diferite considerente, precum schimbarea tendinţelor sociale şi chiar teama de suprapopulare din ţările comuniste, în acest caz, ea fiind folosită, de cele de mai multe ori, ilegal.
Oamenii de ştiinţă cunoşteau cu mult înainte că administrarea unor doze de hormoni poate stopa ovulaţia, însă, în ciuda cercetărilor extinse, părea aproape imposibil să fie extrase acele cantităţi de hormoni care să acţioneze asupra organismului într-o asemenea măsură în care efectul să fie durată.
Acum, pastila contraceptivă este unul dintre cele mai studiate medicamente din istorie şi, totodată, subiectul a numeorase investigaţii în plină desfăşurare. De când a fost aprobată utilizarea ei, mai mult de 200 de milioane de femei din întreaga lume au folosit pastila contraceptivă.
„Ironia face ca, prin aceste pastile, femeilor să le fie acordată libertatea de a decide când vor să devină mame, însă, aceloraşi femei nu le sunt oferite informaţiile semnificative cu privire la efectele adverse ale acestor medicamente”, a spus doctorul Irwin Goldstein, pentru “Journal of Sexual Medicine”.