Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tymbark si-a majorat vanzarile de sucuri cu 12% in trimestrul I

Publicat in Ziarul Financiar, luni 10 mai 2010 ·

Compania poloneza Tymbark, unul dintre cei mai mari trei producatori de nectaruri de pe piata, si-a majorat vanzarile de sucuri cu 12% in primul trimestru al anului fata de aceeasi perioada din 2009. Avansul a venit pe fondul intensificarii promovarii in magazine, potrivit companiei.

Anul trecut, Tymbark Romania a avut un ritm de crestere sub 10% la nivelul volumelor de vanzari, comparativ cu 2008. Aceasta este prima companie de pe piata bauturilor non-alcoolice care raporteaza dinamica vanzarilor in 2010.

Cea mai importanta miscare a producatorului realizata in ultimul an pe piata bauturilor racoritoare a fost lansarea apei cu arome de fructe Tedi Waterrr, in luna aprilie din 2009. Tot anul trecut, Tymbark a inaugurat a doua fabrica a sa din Romania, prin finalizarea unor investitii de 30 mil. euro in aceeasi locatie de productie in care opereaza din 2001.

In acest an, compania planifica investitii de 4,5 mil. euro in inaugurarea unei unitati de procesare a fructelor si legumelor langa fabrica din Valenii de Munte.

Reprezentantii Tymbark spun ca pregatesc lansari de produse si in 2010.

"Producatorii isi vor optimiza portofoliul si vor aduce noutati pe piata romaneasca, asa cum se intampla deja pe piata externa. Cu certitudine un nou an de criza economica va consolida brandurile premium si pe cele economice si va afecta segmentul mainstream (de mijloc - n. red.)", afirma Mihaela Burtoi, Senior Brand Manager Tymbark Maspex Romania. Ea mai spune ca si in acest an promotiile in magazine sustin cel mai mult vanzarile.

"Tinand cont de contextul economic actual, consumatorul este in continuare atent la promotiile desfasurate in magazine (gratuitati, pachete promotionale) si va alege gramajele mari in detrimentul celor de tip portion pack (gramaje mici - n. red.) pentru a-si optimiza cheltuielile", mentioneaza managerul Tymbark. @N_

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan este investit președinte oficial, la CCR

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele ales, Nicușor Dan, și președintele interimar Ilie Bolojan au ajuns, joi, la Curtea Constituțională, unde, începând cu ora 12:00, are loc ședința solemnă pentru confirmarea și validarea rezultatului alegerilor pentru funcția de președint

Un a vion de mici dimensiuni s-a prăbușit într-un cartier rezidenţiale din San Diego. Cel puțin 15 case și vehicule au fost cuprinse de flăcări

Adevarul acum o ora
Un avion privat de mici dimensiuni s-a prăbușit, joi dimineață, peste mai multe locuinţe şi maşini într-un cartier rezidențial din San Diego, provocând un incendiu. Localnicii au fost evacuaţi.

Cod Roșu de vreme rea în județul Tulcea! A fost transmis mesaj Ro-Alert

Ziua Constanta acum 35 minute
Până la ora 19:00 ANM a emis o avertizare de cod roșu pentru localitățile Măcin, Isaccea, Jijila, Greci, Luncavița, Cerna, Carcaliu, Turcoaia, Peceneaga, Hamcearca din județul Tulcea. Potrivit ANM se vor semnala averse torențiale care vor acumula pe

Victor Ponta, amenințare voalată pentru conducerea PSD: „Curățenie generală și definitivă”

HotNews acum o ora
Victor Ponta a anunțat că va lansa o operațiune „dureroasă, dar necesară” care va avea „mai multe episoade” și va viza „de la Caransebeș la Istanbul”. El face această postare pe Facebook sub titlul „curățenie generală și definitivă” care va fi „pent

Calificări Roland Garros: Miriam Bulgaru a câștigat duelul românesc cu Patricia Țig

Mediafax acum 35 minute
Bulgaru s-a impus în trei seturi, la capătul unui meci care a durat aproape trei ore. Scorul pe seturi a fost 6-4, 4-6, 7-5. În ultimul tur preliminar, Miriam Bulgaru se va confrunta cu argentinianca Julia Riera (204 WTA), care a trecut de a 23-a fa

Avertismentul lui Nicușor Dan privind starea economiei: „Cumva, noi suntem în recesiune în momentul ăsta” / Termenul pe care îl dă pentru învestirea guvernului

HotNews acum 5 ore
Președintele ales Nicușor Dan se întâlnește joi, 22 mai, cu ministrul de Finanțe, Tánczos Barna, și cel al fondurilor europene, Marcel Boloș, pentru a discuta despre problema deficitului bugetar și țintele asumate de România în fața Comisiei Europen

PSD solicită un dialog constructiv cu președintele României și celelalte forțe politice

HotNews acum 2 ore
Partidul Social Democrat precizează că, în discuțiile pe care le va purta cu președintele României și cu celelalte forțe politice în următoarea perioadă, nu va negocia nimic în privința portofoliilor sau a altor funcții dintr-un viitor guvern. Dialo

USR cere explicații din partea ministrului de Externe, după ce Snoop a dezvăluit că fiica unui fost deputat PSD a ajuns „viceconsul” la New York fără experiență diplomatică

HotNews acum 59 minute
Deputatul USR Alexandru Dimitriu a reacționat la investigația Snoop.ro și i-a cerut ministrului de Externe „să explice motivele pentru care Tamila Andreea Cristescu, fiica fostului deputat PSD Radu Cristescu, a fost detașată la Consulatul României d

Fratele premierului spaniol Pedro Sanchez, David Sanchez, trimis în judecată cu privire la trafic de influenţă

News.ro acum 29 minute
Fratele premierului socialist spaniol Pedro Sánchez, David Sánchez, a fost trimis joi în judecată într-un scandal de trafic de influenţă cu privire la faptul că a fost recrutat drept conducător cultural al provinciei Badajoz, condusă de către stânga

Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în județul Constanța. Iată anunuțul ANM

Ziua Constanta acum 9 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică, cantități de apă însemnate în perioada 22 mai, ora 10.00 - 26 mai, ora 20.00. În intervalul menționat în cea mai mare pa

Vremea

București
acum

25°
joi

13°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/16°
Iasi
acum

18°
joi

12°/25°
vin.

14°/25°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/14°
Constanta
acum

16°
joi

13°/24°
vin.

14°/18°
sâm.

16°/20°
dum.

16°/19°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

11°/22°
vin.

14°/19°
sâm.

9°/13°
dum.

8°/11°
Timisoara
acum

23°
joi

13°/23°
vin.

14°/19°
sâm.

10°/16°
dum.

7°/16°