Guvernul va tăia masiv cheltuielile cu salariile şi pensiile după amânări succesive pe parcursul ultimului an, când dezastrul economic a devenit iminent, iar majorarea taxelor, soluţia de avarie. Fondul de salarii în sistemul public redus cu 25% de la 1 iunie 2010, cele de pensii şi de şomaj cu 15%, subvenţiile sociale reanalizate şi diminuate, sunt primele măsuri concrete de scădere a cheltuielilor excesive ale bugetului după mai bine de un an de la asumarea lor prin acordul de
Guvernul va tăia masiv cheltuielile cu salariile şi pensiile după amânări succesive pe parcursul ultimului an, când dezastrul economic a devenit iminent, iar majorarea taxelor, soluţia de avarie.
Fondul de salarii în sistemul public redus cu 25% de la 1 iunie 2010, cele de pensii şi de şomaj cu 15%, subvenţiile sociale reanalizate şi diminuate, sunt primele măsuri concrete de scădere a cheltuielilor excesive ale bugetului după mai bine de un an de la asumarea lor prin acordul de finanţare externă încheiat cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană.
Deciziile au fost anunţate de preşedintele Băsescu, şi nu de premierul Boc, aşa cum ar fi fost de aşteptat, după mai multe zile în care au circulat zvonuri privind o inevitabilă majorare a taxelelor principale. Încă de la încheierea acordului cu FMI s-a ştiut că există doar două variante pentru reducerea treptată a deficitului: tăierea cheltuielilor şi/sau majorarea taxelor.
Lentoarea Guvernului, alimentată de anul electoral 2010, dar şi toleranţa FMI, care a vrut să dea permanent un vot de încredere pentru România în plină criză economică mondială, au adus România, în prezent, într-o situaţie mai grea decât cea în care se afla în momentul semnării acordului.
Majorarea taxelor, o eroare
Aşa-zisele măsuri de austeritate bugetară luate în ultimul an de guvernele Boc au avut efecte aproape nule. Dup