Profesorii spun că sunt de acord cu interzicerea cumului de funcţii în familie, deşi există tradiţia de a lucra cu rudele. Dascălii din învăţământul superior admit că există o problemă în sistem cu privire la clanuri, dar numai pe linie ierarhică.
Reprezentanţii universităţilor susţin că apar dezechilibre atunci când persoane din aceeaşi familie ocupă mai multe funcţii de conducere. „Dacă un şef de catedră şi un decan sunt soţ şi soţie, atunci catedra respectivă este favorizată. Dacă rectorul şi decanul sunt soţ şi soţie, fireşte că facultatea soţiei are avantaje. Este o lipsă a legii actuale, nu s-a prevăzut aşa ceva", spune rectorul Universităţii Bucureşti, Ioan Pânzaru (60 de ani).
Dacă Legea Educaţiei propusă de ministrul Daniel Funeriu va intra în vigoare cu prevederea care interzice soţilor să ocupe, simultan, funcţii de conducere în aceeaşi universitate, mulţi profesori vor fi nevoiţi să aleagă. „Fie soţul, cavaler, va ceda soţiei, fie soţia emancipată, dar generoasă, va ceda în favoarea soţului", dă soluţia rectorul.
Şi Ioan Pânzaru a lucrat împreună cu soţia lui, Rodica, la Universitatea Bucureşti. El era prorector când Rodica Pânzaru s-a angajat în aceeaşi instituţie. „Soţia mea este la pensie de doi ani de zile. Era angajată la Direcţia cercetare şi ocupa o funcţie de execuţie, nu a ocupat niciodată o funcţie de conducere", spune rectorul Universităţii.
Citiţi şi:
Şeful de la Agronomie şi-a plantat familia în Universitate
Clanul Fătu a cucerit Stomatologia
Cupluri universitare
Elena Zamfir (67 de ani) a fost şefa catedrei de Sociologie în cadrul Universităţii Bucureşti, în perioada în care soţul său, Cătălin Zamfir, era decanul Facultăţii de Sociologie. Ei au lucrat şi împreună cu fiica lor, Luana, dar şi cu ginerele Lucian Pop, amândoi lectori universitari. Elena şi Cătălin Zamfir s-au