Revista liceenilor de la Colegiul Tehnic este făcută după ore, de patru elevi entuziaşti şi trei profesori coordonatori. Aida, Radu, Crina şi Alexandra îşi dedică o parte din timpul lor liber pentru ca „Ecouri Tomitane“ să apară pe hârtie şi să ajungă în mâinile cititorilor - colegii lor din liceu.
Micii jurnalişti sunt ajutaţi şi de trei profesori coordonatori: doi de Limba română şi unul de socio-umane „Elevii au fost cei care au avut iniţiativa de a face această revistă şi noi i-am sprijinit. Ei sunt cei care asigură conţinutul, respectă rubricile, iar noi facem doar corectura şi îi îndrumăm atunci când este nevoie“, spune unul dintre coordonatori, profesoara de Limba română Ramona Călin. Şedinţe de redacţie În cele 48 de pagini ale „Ecourilor Tomitane“ elevii scriu interviuri, articole despre cultură şi istorie, despre pasiunile şi problemele lor, despre liceu, poezie, au un horoscop şi, bineînţeles, nu lipsesc nici „perlele“ culese de la colegi. Textele sunt scrise atât de redactorii rezidenţi, cât şi de profesorii şi elevii care vor să contribuie cu ceva la revistă. „ Facem şedinţe şi discutăm împreună despre subiectele pe care le avem. Ne strângem după ore şi, uneori, stăm până târziu şi ne ocupăm de revistă“, spune Aida Ionescu, clasa a XI-a. Radu Enache, şi el tot în clasa a XI-a, este de de un an în colectivul redacţional şi este responsabil cu bancurile şi tehnoredactarea. El se asigură că textele colegilor săi îşi găsesc spaţiu în paginile publicaţiei. Crina Ciobotaru, clasa a XII-a, scrie interviurile cu profesori şi elevi, iar Alexandra Motoc le spune colegilor săi despre bunele maniere şi îi sfătuieşte în privinţa vestimentaţiei la rubrica „Cum ne îmbrăcăm“. Felicitări din cancelarie Redactorii revistei Colegiului Tomis sunt foarte entuziasmaţi de munca pe care o depun şi spun că o fac din plăcere, dar nu toţi vor să urmeze o facultate cu