Privită din Vest, Republica Moldova e o ţară la marginea Uniunii Europene, îndepărtată, de care aproape nimeni nu a auzit. Numele republicii se aude o dată pe an, atunci când candidatul care o reprezintă intră pe scena Eurovision-ului. La sfârşitul concursului, Republica Moldova oferă cele 12 puncte României, iar a doua zi ziarele comentează votul politic al ţărilor din Europa Centrală şi Orientală. În schimb, dacă un străin nimereşte la Bucureşti, are mai multe şanse să audă ceva „mai consistent“ despre Moldova. Străinul află că moldovenii sunt „fraţii de peste Prut“, că vorbesc o limbă română amuzantă, că sunt supuşi ruşilor şi că au fost separaţi artificial de Patria-Mamă. Străinul îşi dă seama că, de fapt, mulţi cetăţeni români nu au fost niciodată în ţara vecină, nici măcar dacă s-au născut la Iaşi. Dar înţelege că moldovenii sunt săraci, că nivelul de criminalitate atinge cote înalte, mai ales în Transnistria. Străinul nostru poate ajunge la un concert al Alexandrinei Hristov, unde îşi va face o altă părere despre Chişinău şi Moldova: capitala Moldovei este mult mai liniştită decât Bucureştiul, mult mai verde şi mult mai curată.

Dacă are timp şi o fire aventuroasă, străinul poate face o călătorie la Chişinău. Se duce la Gara de Nord, se luptă pentru un bilet dus-întors la ghişeul internaţional şi aşteaptă trenul Prietenia de seară. De viză nu are nevoie, dar dacă s-ar duce la Consulatul Moldovei din Bucureşti, ar auzi din partea angajatului moldovean că Moldova este o ţară frumoasă şi nu atât de periculoasă precum o fac să pară românii. Trenul, de un stil sovietic inimitabil, cu compartimente şi cu cărbune pentru încălzire, pare să dea tonul călătoriei. Străinul se vede deja într-un bastion al sovietismului şi aşteaptă cu nerăbdare să ajungă la Tiraspol pentru a vedea cum arată o fărâmă din Uniunea Sovietică. Trenul ajunge în timpul nopţii la graniţă,