Dacă până nu demult spuneau că sunt total împotriva sprijinirii guvernului de la Atena, germanii şi-au schimbat viziunea. Cel puţin, aceasta este concluzia la care au ajuns ultimele sondaje. Majoritatea germanilor susţin acordarea ajutoarelor aprobate săptămâna trecută de parlamentul german pentru ca Grecia să-şi poată rezolva problemele financiare, transmite marţi EFE.Concluzia reiese dintr-un sondaj dat publicităţii de săptămânalul "Stern", în care 53 la sută dintre cet�
Dacă până nu demult spuneau că sunt total împotriva sprijinirii guvernului de la Atena, germanii şi-au schimbat viziunea. Cel puţin, aceasta este concluzia la care au ajuns ultimele sondaje. Majoritatea germanilor susţin acordarea ajutoarelor aprobate săptămâna trecută de parlamentul german pentru ca Grecia să-şi poată rezolva problemele financiare, transmite marţi EFE.
Concluzia reiese dintr-un sondaj dat publicităţii de săptămânalul "Stern", în care 53 la sută dintre cetăţenii germani consideră că este corectă măsura de ajutorare prin intermediul creditelor a Greciei, în timp ce 43 la sută resping acest lucru.
Țară "foarte simpatică"
În ciuda ştirilor negative provenite din ţara mediteraneană, germanii continuă să aibă o imagine pozitivă în ceea ce priveşte Grecia, astfel încât 76 la sută din cei intervievaţi o consideră ca fiind o ţară "simpatică", iar 14 la sută chiar "foarte simpatică".
Pentru majoritatea germanilor (57 sută), Grecia reprezintă o destinaţie de vacanţă atractivă, deşi 44 la sută dintre vizitatorii obişnuiţi proveniţi din Germania vor renunţa în acest an să călătorească aici, din cauza situaţiei instabile.
În ceea ce priveşte situaţia euro, 63 la sută dintre germani se arată mândri că au introdus moneda unică, deşi - dacă ar putea opta între aceasta şi marca germană dispărută - 53 la sută ar alege să recupereze vechea