Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victorie incredibilă pentru CFR Cluj!

Publicat in Romania Libera, marți 11 mai 2010 ·

CFR Cluj a reuşit ieri o victorie incredibilă la Turnu Severin, acolo unde a câştigat cu 3-2 în faţa Universităţii Craiova, deşi la pauză gruparea olteană avea 2-0, goluri Alexandru Piţurcă şi Mihai Costea, şi un om în plus după eliminarea lui Hugo Alcantara! După un meci ca acesta poţi spune cu adevărat că CFR Cluj merită să fie campioană, repriza secundă fiind una dintre cele mai spectaculoase din acest retur prin prisma evoluţiei oaspeţilor.

Antrenorul Andrea Mandorlini a riscat totul la pauză şi a schimbat un fundaş cu un atacant, iar până prin minutul 60, când scorul era în continuare 2-0 pentru gazde, italianul a epuizat şi celelalte schimbări, având pe teren o formulă ultra-ofensivă. Iar tactica sa a dat roade, Traore (minutul 62), Bud ('85) şi, în minutul 90+3, căpitanul Cadu, din penalty, marcând golurile care au propulsat CFR, cu siguranţă, spre un nou titlu. A fost o revenire uimitoare într‑un meci nebun.

Dacă acest succes asigură în mare parte titlul pentru CFR, situaţia a devenit dramatică pentru U, care, în cazul în care Poli Iaşi învinge azi pe FC Braşov, va ajunge pe un loc retrogradant cu 2 etape înaintea finalului şi cu un program extrem de greu până la final, cu meciuri în Ghencea şi cu Oţelul.

Dinamo nu mai are emoţii

Tot ieri, Dinamo a învins, în deplasare, cu scorul de 2-1, formaţia Unirea Alba Iulia, gruparea „câinilor" fiind aproape sigură de ocuparea locului 6, cel care o va trimite în Liga Europa. Golurile au fost marcate de Stanciu '28, pentru Unirea Alba Iulia, care a deschis scorul, şi de Andrei Cristea '45 + 3 şi '69, pentru Dinamo. Din minutul 71, Unirea a evoluat cu un jucător mai puţin pe teren, după ce Vujadinovici a văzut al doilea cartonaş galben, fiind apoi eliminat.

Victoria lui Mandorlini

Antrenorul italian Andrea Mandorlini va rămâne în continuare la cârma lui CFR Cluj după ce victoria de ieri, 3

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 9 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 10 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 10 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 8 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 8 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care i-a fost retras titlul de doctor

Adevarul acum 12 ore
Fostul premier Victor Ponta a câștigat procesul prin care a contestat retragerea titlului său de doctor în drept, după o decizie definitivă pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, pe da

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum 13 ore
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 7 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum 11 ore
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

sâm.

9°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°