Petrecerea s-a terminat prost. Hăhăind prosteşte, invitaţii pleacă pe trei cărări şi îşi îndeasă în buzunare resturile rămase de la festinul bugetar.
Gazdele contemplă dezolantul peisaj şi se apucă să socotească dacă mai poate fi salvat ceva pentru ei şi familie. Căci, nu-i aşa?, vin vremuri grele pentru toată lumea. Sau, în tot cazul, aşa ar trebui să fie după îndelungatul bairam care a golit cămările. Întrebarea e, nu cumva, cineva, acolo sus, va găsi formula ca viitoarea austeritate să-i ocolească exact pe cei care împart cu pixul sau licitaţia sărăcia generală? Pentru că, aşa cum ştie tot românul, din piatra seacă a bugetului mulţi pot stoarce bani. Este o întrebare la care nu au răspuns nici preşedintele, nici premierul, motiv pentru care solidaritatea în inaniţia crizei se topeşte precum gheaţa în frapiere.
Petrecerea pe bani publici s-a terminat într-un vaiet general, acompaniat doar de sunetul rece al cifrelor. Ca argument al sacrificiului ce va să vină, Emil Boc a prezentat socotelile doar dintr-o singură rubrică a îngrozitorului tabel al falimentului. Fondul de salarii în sectorul public a crescut de la 17,6 miliarde lei, în 2004, la 45,6 miliarde, în 2008 şi 2009, valoare la care a înţepenit până în zilele de astăzi. De ce a rămas bătut în cuie acolo nu am aflat. La fel, cheltuielile cu pensiile erau în 2004 de 15,78 miliarde şi au ajuns în 2008 la 33,19 miliarde şi la 39,85 miliarde în 2009. Când s-a anunţat stop joc. Cât despre cei care au păpat miliardele în plus din banii de salarii, n-o să vă vină să credeţi, dar sunt bob numărat 162.000, diferenţa între fatidicii 2005 şi 2008!
Da, premierul şi preşedintele au dreptate în acest punct. Dezmăţul măririi salariilor şi pensiilor, cheltuielile tăriceniste aberante din campania din 2008 îşi cer acum nota de plată. Din peisaj, cei doi au decupat însă cu forfecuţa de unghii campania din
