- Politic - nr. 544 / 11 Mai, 2010 N-am fost, nu sunt si nu voi fi, niciodata _ din anumite motive, aduse la cunostinta publica si cu un alt prilej! _, avocatul lui Mircea Geoana. Nu pot sa-i sufar pe cei care, seara, una afirma, iar, dimineata, dand-o la intors, cu totul alta spun! Nu-i pot suferi pe cei cu cutitul la spate. Pentru subsemnatul, Mircea Geoana acesta a fost! Iar tradarile nu se iarta! Totusi, nu pot sa tac, atunci cand matrapazlacurile politice sunt cusute cu atata ata alba. S-a incercat "detronarea" lui din jiltul de presedinte al Senatului, impotriva tuturor prevederilor Statului si ale Constitutiei! Nu s-a reusit. Traian Basescu, PD-L si fugarii de prin PSD si PNL, numiti "independenti", s-au resemnat. Au asteptat ivirea unui alt prilej sa-l loveasca. Si acesta a venit, prin chemarea lui la DNA, care se stie ce politica face! O alta avalansa de rautati s-a abatut asupra perdantului la Presedintia Romaniei si a PSD. Un ratat dintr-o televiziune centrala, ai carei slujbasi, platiti gras de un patron plin de bani sa instrumenteze atacuri si scenarii de culise, sustinea ca Mircea Geoana ar trebui schimbat, ca "nu-si face treaba! Iar Guvernul isi face treaba!" Care "treaba"? _ l-am intreba pe pitarau. Mica sau mare? Ca altceva acest guvern nu poate sa faca! O gazetarita guresa, ca o gaita, care nu cunoaste deosebirea, simpla, intre "martor" si "inculpat", face o gafa de proportii, pentru care merita, imediat, sa fie data afara! De ce, oare, Puterea pune, din nou, pusca si ochii pe Geoana? Simplu! Scaunul lui, in primul rand, este vanat. Asa ca, vazandu-l chemat la DNA, ca martor, trebuie, "itt és móst" (cum ar zice Marko Bela), sa i se dea la cap. Geoana, vor sau nu unii, este al doilea om in stat. Iar in caz ca se va reusi sa i se dea branci lui Geoana, intrebarea e: cui i-ar reveni scaunul atat de ravnit? PD-L-ului! Unii jubileaza ca PSD are, in urma