Prefigurat de o bogată corespondenţă, dialogul face to face (înregistrat pe casetofon şi pregătit corespunzător pentru tipar) al celor doi intelectuali s-a desfăşurat cu puţin înaintea aderării României la Uniunea Europeană. În mod semnificativ, el s-a desfăşurat pe teren neutru: nici în Statele Unite, nici în România, ci la Berlin, în capitala de referinţă a junimiştilor. Ce-i drept, publicarea sa este una oarecum tardivă, după patru ani de la consemnare, într-o Românie în multe privinţe schimbată, dar şi într-o altă Uniune Europeană, pe fundalul mai larg al crizei economice mondiale... Cititorii vor avea, aşadar, ocazia să aprecieze singuri distanţele şi eventualele similitudini dintre evaluările interlocutorilor şi realitatea socială, culturală, politică actuală.
Un element-cheie al acestei cărţi devenite, între timp, document istoric este dubla perspectivă, deopotrivă internă şi externă, din care Virgil Nemoianu şi Sorin Antohi analizează pornind de la propriile istorii personale societatea românească, cu tradiţiile şi modelele ei. Ne putem întreba, desigur, ce legături există între Virgil Nemoianu unul dintre cei mai bine integraţi umanişti români în mediul academic din Statele Unite şi proiectul celui de-al treilea discurs. Ei bine, legăturile există şi sunt importante. E vorba, mai întâi, de perspectiva reputatului comparatist asupra Americii şi, în acelaşi timp, de perspectiva sa americană asupra Europei (inclusiv a Europei periferiilor: se ştie că Nemoianu e un vechi adept al regionalismului federalist, policentric, opus centralismelor statale pe model francez). În al doilea rând, de viziunea sa ospitalieră, integratoare asupra canonului cultural internaţional. În al treilea rând - de propunerea riscantă, mereu reluată, de a plasa în poziţie de principal reper canonic autohton a Cercului Literar de la Sibiu, ca alternativă culturală l
