Turcia cere Uniunii Europene să-şi respecte promisiunile făcute privind integrarea sa în familia europeană. La Bruxelles, o reuniune între oficialii turci şi cei europeni s-a soldat cu posibilitatea deschiderii a noi capitole de negocieri cu Ankara, transmite corespondentul RFI, Mihaela Gherghişan.
Turcia cere Uniunii Europene să-şi respecte promisiunile făcute privind integrarea sa în familia europeană. La Bruxelles, o reuniune între oficialii turci şi cei europeni s-a soldat cu posibilitatea deschiderii a noi capitole de negocieri cu Ankara, transmite corespondentul RFI, Mihaela Gherghişan (audio).
Comisia Europeană, participantă la discuţii ar dori ca două noi capitole europene să fie deschise în negocierile cu Turcia, în 2010 şi anume controversatul capitol al Energiei şi Educaţia.
Aceasta ar aduce la 14 numărul de dosare deschise, dintr-un total de 35, însă Turcia a început negocierile în octombrie 2005, odată cu Croaţia, care se apropie de final.
Opt capitole rămân blocate de Uniunea Europeană în aceste discuţii, din cauza refuzului Ankarei de a normaliza relaţiile cu Cipru. Acestea sunt dosarele ce ţin de piaţa internă, ca Agricultura şi Uniunea Vamală.
Turcia este însă determinată să ducă la bun sfârşit reformele şi trece acum printr-una dintre cele mai importante modificări ale Constituţiei, a explicat ministrul Afacerilor Externe, Ahmet Davutoglu.
El a adăugat că cere Uniunii Europene să-şi respecte angajamentul de a integra într-o bună zi Turcia şi că doar un statut de membru cu drepturi depline va fi benefic pentru ambele părti.
Uniunea Europeană trage însă de timp şi spunând că nu ştie dacă în zece sau 20 de ani va fi capabilă să absoarbă o ţară cu o populaţie estimată atunci la peste 80 de milioane şi pentru a nu da un răspuns pripit Turciei, în 2007 Bruxelles a comandat un raport despre cum va arăta UE în 2030. @