Sindicaliştii din învăţământ protestează astăzi, între orele 10.30-12.30, în faţa Palatului Parlamentului, fiind nemulţumiţi în special de noua măsură anunţată de Guvern, de reducere a salariilor în sectorul bugetar cu 25 la sută, începând cu data de 1 iunie 2010.
Totodată, ei mai sunt nemulţumiţi de faptul că proiectul Legii Educaţiei Naţionale conţine o serie de dispoziţii cu efecte negative, dezastruoase, asupra personalului din învăţământ, cum ar fi creşterea şomajului în rândul cadrelor didactice ca urmare a pierderii titularizării în sistem şi trecerii clasei a IX-a la gimnaziu.
Alte nemulţumiri sunt legate de sistarea, începând cu luna ianuarie 2010, a plăţii unor sporuri existente în contractele colective de muncă, de reducerea personalului din învăţământul preuniversitar cu încă 15.000 de posturi şi de neplata în primele trei luni ale anului 2010 a sporului de lucru în condiţii periculoase sau vătămătoare şi a sporului pentru condiţii grele de muncă.
Citeşte şi:
Pensionarii acuză Guvernul de genocid şi ies în stradă
Pichetul este organizat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Învăţământ "Spiru Haret" şi Federaţia Educaţiei Naţionale şi Federaţia Naţională Sindicală "Alma Mater" şi se va desfăşura pe trotuarul din faţa Parcului Izvor (vizavi de Palatul Parlamentului). Circa 200 de persoane din municipiul Bucureşti şi din ţară, salariaţi din învăţământ, vor organiza acţiuni similare şi în zilele de 12, 13, 18, 19 şi 20 mai, în acelaşi interval orar
3.500 de agricultori protestează în faţa Guvernului
Circa 3.500 de agricultori afiliaţi la federaţia Agrostar vor organiza astăzi, între orele 12.00-14.00, în faţa sediului Guvernului, un miting de protest, fiind nemulţumiţi de alocarea subvenţiilor în agricultură, achitarea plăţilor restante pentru lapte, carne de p