Ocupaţia de a ascunde cele cîteva adevăruri simple, necesare oamenilor pentru a înţelege lumea în care vieţuiesc, este una foarte profitabilă, nu de ieri, de alaltăieri. As-tăzi, după spiritul vremii, a căpătat întrebuinţare şi re-cunoaştere glo-bală. Se poate exersa oriunde şi este folosită peste tot. Iar, nevoie este, din ce în ce mai multă. Iau la întîmplare un exemplu, România.

Termenul de "criză" a devenit pivotul discursului politic şi va rămîne cel puţin tot atîta vreme cît cel pe care l-a înlocuit, reformă. Politicianul român este, peste noapte, expert în criză. Ştie tot şi încă ceva pe deasupra: de unde vine, de ce se propagă, cum să ne ferim de efectele ei cele mai rele, cînd este ceasul al 12-lea şi cînd ne paşte prăbuşirea, cînd trebuie să ne punem centura de siguranţă, marca FMI, ori cînd se ridică la orizont, luminoasă, raza plină de speranţă a ieşirii din criză. Deşi nimeni nu face precizări, cînd foloseşte termenul de criză, politicianul nostru dă de înţeles că are în vedere aspectul economic. Dacă se amestecă Fondul Monetar Internaţional, atunci trebuie să fie vorba de economie, nu-i aşa? Dacă "măsurile anticriză" preconizate se referă la locuri de muncă, la salarii, asigurări, pensii etc., se cheamă că vorbim tot despre economie? Originea crizei, o spune toată lumea, ţine de mecanis-mele financiare, de excesele şi abuzurile de încredere asupra clienţilor şi investitorilor făcute de marii jucători pe pieţele derivatelor, deci este vorba despre economie?

Dacă deschidem puţin ochii, însă, dincolo de umbre se întrevăd cele cîteva adevăruri ascunse cu grijă, singurele care contează pentru înţelegerea a ceea ce ni se întîmplă, ca persoane şi comunitate umană, aici, în România.

Oricum am defini conceptul din punct de vedere economic, România se află într-o criză severă încă de la începutul anilor "80, iar de atunci tot ceea ce au făcut gu