Suntem o naţiune captivă în ghearele unui buget de stat incapabil să susţină o economie modernă, să-şi plătească doctorii, astfel încât unii dintre ei să nu mai condiţioneze actul medical de şpagă, sau să dea profesorilor suficienţi bani încât niciun dascăl să nu-şi oblige elevii să-i plătească meditaţii.

Orice guvern s-ar instala în Palatul Victoria ar gestiona ţara cu un buget cât 31% din produsul intern brut (PIB), bani insuficienţi pentru a acoperi cheltuieli obligatorii care se învârt în jurul a 40% din acelaşi PIB. Acesta este, potrivit observaţiilor guvernatorului băncii centrale, Mugur Isărescu, modelul fiscal al României ultimilor ani.

Bugetul ţării este susţinut de taxele pe consum (în măsura în care se percep) şi de impozitele virate de marile companii listate la Bursă, în particular bănci, care nu-şi permit să pitească profitul în investiţii de teamă că acţionarii, flămânzi după dividende, le vor penaliza.

În mare, aceasta este conjunctura locală în care sapă criza economiei globale, care a redus afacerile firmelor la turaţii de subzistenţă.

În primele trei luni ale anului, bugetul statului arată ca o puşculiţă spartă. Statul a încasat vreo 37 de miliarde de lei şi a cheltuit 45,7 miliarde de lei. Dacă şi-ar fi plătit datoriile către firme, deficitul primului trimestru ar fi speriat în devălmăşie atât pieţele financiare, cât şi echipele de evaluare de la FMI &Co. Cei de la Finanţe au preferat să amâne plăţile sau n-au avut bani. În felul acesta însă, au condamnat la faliment mii de firme aflate pe circuitul banilor întârziaţi.

Chiar şi aşa, se vede cu ochiul liber că statul riscă să intre în colaps într-o situaţie de criză. Pentru a putea fi plătită în primele trei luni factura de pensii, a avut nevoie de un transfer de 2,6 miliarde de lei de la bugetul statului. În acest ritm, există riscul ca, la un moment dat, să nu mai po