Proprietarii nemulţumiţi de cuantumul despăgubirilor se pot adresa instanţei, dar nu pot opri lucrările
Cei care refuză să părăsească locuinţele care vor fi demolate vor fi evacuaţi cu ajutorul forţelor de ordine
Încetineala cu care se dezvoltă infrastructura feroviară, aeroportuară şi navală, pe de o parte din cauza investitorilor, iar pe de cealaltă din cauza perioadelor lungi de timp necesare exproprierilor a determinat oficialii Ministerului Transporturilor să propună modificarea legislaţiei din domeniu, chiar dacă acest lucru nu favorizează proprietarii de terenuri.
Astfel, persoanele nemulţumite de cuantumul despăgubirilor se pot adresa instanţei, dar fără a putea contesta transferul de proprietate, iar cele care refuză să părăsească locuinţa care urmează a fi demolată vor fi scoase din casă cu ajutorul forţelor de ordine. Potrivit proiectului de lege privind unele măsuri prealabile lucrărilor de infrastructură necesare în domeniul transporturilor feroviare, cu metroul, aeriene şi navale, elaborate de Ministerul Transporturilor şi supus dezbaterii publice până la data de 17 mai, "atât procedura de expropriere, cât şi lucrările de utilitate publică care fac obiectul prezentei legi nu pot fi suspendate sau sistate la cererea vreunei persoane".
Negocierea durează prea mult
Potrivit expunerii de motive aferente proiectului de act normativ, Ministerul Transporturilor intenţionează să simplifice cadrul legal pentru realizarea exproprierilor în vederea modernizării infrastructurii feroviare, aeroportuare şi navale, pentru a urgenta lucrările din domeniu, doarece derularea negocierilor pentru exproprieri poate fi prelungită sau chiar blocată "prin atitudinea proprietarilor acestor terenuri, atât din perspectiva purtării negocierii peste limitele acceptabile de preţ, dar şi din cea a unui eventual refuz de negociere"