Îşi vor petrece următorii 16 ani din viaţă după gratii. Tribunalul Timiş a pronunţat astăzi, în jurul orei 14:00, sentinţa în cazul celor doi studenţi medicinişti, care în toamna anului trecut au omorât cu sânge rece un ţigan şi l-au tranşat, ascunzându-i cadavrul într-o valiză. Sursa: Adi Pîclișan
Astfel, Carmen Bajan şi Sergiu Florea, ambii în vârstă de 21 de ani, au devenit de astăzi criminali cu acte în regulă. În 31 iulie 2009, cei doi l-au întâlnit pe Trifu Scrottu, în vârstă de 65 de ani, pentru o partidă de sex cu fata în căminul Universităţii de Medicină şi Farmacie Victor Babeş din Timişoara, unde aceasta stătea peste vacanţă. Stabiliseră şi tariful: 500 de euro pentru farmecele fetei cu alură virginală.
Pe fondul neînţelegerilor, Trifu a fost ucis cu mai multe lovituri de cuţit, în urma unei încăierări la care a participat şi prietenul tinerei, Sergiu Florea. Potrivit procurorului Mihaela Pop „autopsia a evidenţiat 50 de plăgi lovite şi înjunghiate la nivelul toracelui şi al inimii”.
După ce l-au ucis, studenţii l-au tranşat împreună şi l-au pus într-un geamantan pe care aveau de gând să-l incendieze odată cu Mercedesul ţiganulu, însă nu au reuşit să pornească maşina parcată în faţa căminului.
Umili în faţa sentinţei
Completul de judecată al Tribunalului Timiş i-a găsit vinovaţi pe cei doi studenţi de săvârşirea infracţiunilor de omor şi profanare, condamnându-i pe fiecare la câte 16 ani de închisoare. La auzul sentinţei, Carmen Bejan a izbucnit în plâns. Iubitul ei, Sergiu Florea a participat la pronunţare cu capul plecat, de ruşine.
Imediat după pronunţarea verdictului, flancaţi de jandarmi, au părăsit sala de judecată, fără a face declaraţii. Pentru că sunt în arrest de nouă luni, cei doi tineri, care ar fi trebuit să termine facultatea de medicină, au întrerupt anii universitari.
Pări