Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Dennis Sbîrcea, liceanul care va simula ca procuror instrumentarea unui caz împotriva SUA

Publicat in Adevarul, marți 11 mai 2010 ·

Talentul elevului este incontestabil reliefat prin diplomele obținute în urma participărilor la o multitudine de concursuri și proiecte.

E un elev talentat, sigur pe el şi cu potenţial. Marea lui pasiune este limba engleză, pe care a descoperit-o încă din clasele mici. ”Iubirea pentru engleză mi-a fost insuflată încă din clasele primare, de către dascălii pe care i-am avut”, ne spune elevul.

Dennis a participat la concursuri de specialitate, chiar şi la fazele naţionale. „Am participat din plăcere şi pentru a-mi evalua cunoştinţele, niciodată nu am avut intenţia de a primi vreun premiu. Beneficiez de un ajutor necondiţionat din partea profesoarei mele, Loredana Fota şi din partea familiei mele care mă sprijină în tot ceea ce fac”, relatează acesta.

Pe lângă aptitudinile deosebite pe care le are pentru limba engleză, a obţinut rezultate deosebite şi la literatură, unde a câştigat premiul III şi menţiune la fazele naţionale. De la vârsta de 10 ani, elevul practică şi ninjutsu, disciplină la care s-a remarcat în urma participării la nenumarate concursuri în domeniu, câştigând centura verde şi numeroase alte premii.

„De când am început să practic ninjutsu, am fost atras de Orient şi tot ce presupune acesta. Am început să învaţ limba japoneză singur, pe baza unor cărţi”, ne spune acesta.

A publicat multiple articole în revista şcolii, meritele fiindu-i recunoscute atât de profesori cât şi de către colegi, care îl invidiază deseori.

Face machete ale obiectivelor turistice

Elevul s-a implicat în proiecte de voluntariat şi a participat, la concursuri ca „Anti-violenţă” etapa judeţeană, ce consta în spoturi publicitare care transmiteau mesaje anti-violenţă.

Momentan, pe lângă activităţile şcolare, pe care nu le neglijează, are în desfaşurare un proiect la nivel naţional pe bază de machete. „Fac tot posibilul s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum o ora
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum o ora
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum o ora
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 3 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Kievul nu intenţionează să se retragă în acest stadiu din Kursk, după ce ruşii au recucerit 500 km2 din zona ocupată de ucraineni, anunţă Statul Major, care estimează că Rusia deţine un număr limitat de rachete de tip Oreşnik, ”câteva unităţi”

News.ro acum 47 minute
Forţele Kievului nu intenţionează, în acest stadiu, să se retragă din regiunea rusă Kursk din zona de ”aproximativ 800 de kilometri pătraţi” asupra căreia deţin în continuare controlul, declară o sursă de rang înalt din cadrul Statului Major ucraine

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 5 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 3 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Kazahstanul îşi consolidează măsurile de securitate din cauza unei ”escaladări în Ucraina”

News.ro acum o ora
Preşedintele kazah Kassîm Jomart Tokaiev, ordonă vineri ”să se ia măsuri urgente” de protejare a infrastructurilor civile şi militare ale Kazahstanului, o ţară din Asia Centrală aliată a Rusiei, din cauza ”escaladării in Ucraina”, relatează AFP. ”Ka

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

12°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°