Ordinul Ministrului Sănătăţii prin care la conducerea instituţiei este repus Ioan Blăjan a ajuns, ieri, la Direcţia de Sănătate. Angajaţii spitalului sunt indignaţi. Circa o mie de persoane au semnat mai multe memorii în care protestează în legătură cu repunerea pe postul de director a lui Blăjan.
Potrivit unui ordin al Ministrului Sănătăţii care a ajuns, ieri, la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Maramureş managerul unităţii medicale, Călin Pop, este revocat din funcţie. În locul lui este numit fostul director Ioan Blăjan, care şi-a câştigat funcţia în instanţă. Blăjan a fost demis din funcţie, în octombrie 2009, după alegeri.
Angajaţii Spitalului nu-l vor pe Blăjan ca manager
În timp ce juriştii spitalului şi cei ai Direcţiei de Sănătate Publică analizează legalitatea numirii lui Blăjan şi cea a destituirii lui Pop, cei peste 1.000 de angajaţi ai spitalului se pregătesc de proteste.
„Ne-a tăiat din salarii şi a dat afară şi o grămadă de colegi. Acum vrea înapoi funcţia ca să facă la fel? Pop de ce s-a descurcat şi a făcut şi investiţii. Nu-l vrem ca director şi gata. Facem grevă generală dacă vine Blăjan înapoi", a declarat Ana Tămăşan, infirmieră la Unitatea primire Urgenţe. Peste 1.000 de angajaţi ai spitalului din totalul de 1.200 au înaintat către Consiliul Judeţean Maramureş, Prefectura Maramureş, Ministerului Sănătăţii şi Parlamentului European o petiţie prin care se solicită intervenţia lor pentru a rezolva situaţia conflictuală de la Spitalul Judeţean. Ei cer să nu revină fosta conducere. „Avem pregătite deja sticle cu acid sulfuric. Ne-a mai fost anul trecut manager şi cu ce ne-am ales? Cu concedieri şi cu salarii diminuate", a declarat o altă asistentă din cadrul Secţiei de Chirurgie. Într-adevăr, anul trecut, Blăjan a concediat circa 60 de persoane, din totalul de 1200 de angajaţi ai Spitaulului. De asemenea, el