Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: Pacienţii aleg Urgenţele în locul medicilor de familie

Publicat in Adevarul, marți 11 mai 2010 ·

Dacă prin noul contract cadru semnat între medicii de familie şi CAS se limitează numărul consultaţiilor şi se îngreunează accesul pacienţilor la cabinete prin programările obligatorii, mureşenii au găsit o metodă mai rapidă de a se trata: serviciul de urgenţă.

Zilnic, pe holurile spitalului zeci de oameni vin să ceară ajutorul medicilor. „Vin la noi oameni cu diferite probleme. Nu pot să spun că au fost mai mulţi sau mai puţini pacienţi decât de obicei. În general în weekend avem mai multe cazuri pentru că medicii de familie nu lucrează. Fiecare bolnav care vine la noi primeşte tratament", a spus Liliana Ciobanu, medic SMURD Târgu-Mureş. Oamenii apelează la serviciul SMURD din mai multe motive. "Eu stau destul de aproape, în Sângeorz şi aici vin de fiecare dată când am o problemă. Şi vecinii mei vin aici. Decât să merg să-mi fac programare la medicul de familie, mai bine vin la spital. Şi dacă ar trebui să plătesc, tot aici aş veni pentru că mă simt mai în siguranţă", a spus Aurelia Kiss, o pacientă din Sângeorgiu de Mureş. „Am venit la SMURD pentru că mi se pare că fiul meu are probleme de somnolenţă. Vreau să văd ce are, dacă are ceva", a spus şi Tiberiu, din Târgu-Mureş.

Mai uşor decât la medicul de familie

Una peste alta, oamenii sunt nemulţumiţi de întreaga procedură medicală aplicată la medicii de familie şi spun că e mult mai uşor să apelezi la SMURD. Deocamdată, numărul medicilor de la SMURD a rămas acelaşi, însă coordonatorii serviciului se gândesc ca, pe viitor, dacă numărul pacienţilor va creşte, să mărească şi numărul medicilor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Trei români au murit într-un accident produs în Ungaria. Două persoane au fost aruncate din mașină în urma impactului

Adevarul acum 9 ore
Trei persoane din Maramureș și-au pierdut viața în urma unui accident produs duminică, 27 aprilie, pe autostrada M1, din Ungaria. Un alt rănit a fost transportat cu elicopterul la spital.

Nou-născut dispărut dintr-o maternitate din Bacău. Polițiștii fac cercetări

HotNews acum 10 ore
Un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică, iar personalul medical a alertat autoritățile și sunt efectuate cercetări pentru găsirea copilului, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Ba

Harghita: Un bărbat a murit, după ce a fost prins într-un tocător de furaje

News.ro acum 9 ore
Un bărbat de 40 de ani a murit, duminică, în judeţul Harghita, după ce a fost prins într-un tocător de furaje. ”Misiune de asistenţă persoană prinsă într-un utilaj agricol, în localitatea Jolotca, comuna Ditrău. La locul evenimentului s-a deplasat u

Bebelușul dispărut din maternitatea Spitalului Bacău, GĂSIT în casa unei tinere de 19 ani. Polițiștii au reținut suspecta

Gandul acum 7 ore
Este alertă la Spitalul Județean de Urgență Bacău, după ce un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică după-amiază. Polițiștii sesizați de către personalul medical au demarat cercetări pentru găsir

Marco Rubio spune că trebuie să se ajungă cât mai curând la un acord de pace Rusia-Ucraina

News.ro acum 10 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că un acord de pace între Rusia şi Ucraina trebuie să fie semnat în curând, adăugând că administraţia Trump îşi va petrece următoarea săptămână încercând să hotărască dacă va continua să fie mediato

Administrația Trump sporește presiunea pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina. Avertismentul lui Marco Rubio

HotNews acum 7 ore
Înalți oficiali ai administrației Trump au cerut duminică Rusiei și Ucrainei să avanseze în negocierile pentru un acord de pace, după întâlnirea între Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, desfășurată sâmbătă la Vatican, scrie R

Caz ciudat într-un spital din România! Un bebeluș a dispărut din Maternitate UPDATE

Botosani News acum 3 ore
Caz ciudat înregistrat, duminică, într-un spital din România. Un bebeluș a dispărut din Maternitatea din municipiul Bacău, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bacău. Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Bacău au fost sesizaţi, în jurul orei 15.00,

Horoscop 28 aprilie 2025. Zodia care are mare noroc la bani

Cancan acum 12 ore
Horoscop 28 aprilie 2025. Vești bune la început de săptămână pentru un nativ! Ziua de luni vine cu mare noroc la bani pentru o zodie. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! Multe nu îți convin, dar acum vei avea ocazia să renun

SUA admite că întreține o strategie de „incertitudine” în impunerea taxelor vamale: „Nu îi vei spune persoanei de cealaltă parte a negocierilor unde te vei opri”

HotNews acum 10 ore
Secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat duminică că politica tarifară a președintelui Donald Trump urmărește să creeze o „incertitudine strategică” care să ofere un avantaj Statelor Unite, notează AFP, conform News.ro. „În teor

Handbal feminin: CSM Bucureşti, eşec cu Team Esbjerg şi ratează calificarea în semifinalele Ligii Campionilor

News.ro acum 12 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, în deplasare, de formaţia daneză Team Esbjerg, scor 26-22 (14-12), în manşa retur din sferturile Ligii Campionilor, şi a ratat calificarea la Turneul Final Four de la Budapesta. A fost ultimul meci în

Vremea

București
acum

lun.

4°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
joi

13°/24°
Iasi
acum

lun.

3°/19°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
joi

14°/21°
Constanta
acum

lun.

3°/13°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

5°/20°
mar.

9°/20°
mie.

9°/20°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

lun.

7°/19°
mar.

9°/21°
mie.

10°/22°
joi

12°/23°