Astăzi, vă prezentăm ultimul posibil candidat de pe lista celor care ar viza un post de conducere în organizaţia PDL Constanţa
Data naşterii 28 aprilie 1953
Cifra destinului 5 convingătorul din 3 entuziastul şi 2 prietenosul ne dezvăluie despre Paul Brânză că nimic nu este pentru el imposibil de rezolvat.
Afişând o expresie binevoitoare poate îmblânzi orice adversar. Ştie să evite discuţiile nefolositoare, se foloseşte de orice ocazie cu multă isteţime, poate întoarce orice analiză în favoarea sa. Neliniştit, entuziast, cu toane pe care le va face publice doar uneori, Paul Brânză este potrivit pentru întâlnirile simandicoase cu glume rafinate şi discuţiile secrete. Asta înseamnă că s-ar descurca oriunde s-ar afla. Ştie să urce şi să coboare, să ţină isonul cui e nevoie, poate să tacă sau să aprobe când miza pusă în joc e importantă. Diplomaţia e o comoară pe care o ţine la vedere mereu. Cifra 3 îi aduce inspiraţia, cifra 2 răbdarea şi respectul faţă de ceilalţi, iar 5 îl ajută să nu se rupă când vijeliile trec peste el. Se plictiseşte, vrea noutate, nu poate sta locului defel. În numerograma zilei de naştere apar trei linii complete, foarte importante. Este organizat: linia completă 123. Este sensibil şi orice cuvânt ori gest necugetat al altuia către el îl va atinge, îl va răni - linia completă 258. 159 - linia hotărârii avertizează că orice începe duce până la capăt, în ritmul său.
Puţini din cei analizaţi de mine au aceste trei linii complete.
Ce înseamnă vă spun altădată. Este meticulos, atent la amănunte, chiţibuşar graţie cifrei 8 din numerogramă. Singurătatea e o povară - lipseşte 7. Nu se analizează, îi este teamă, se fereşte a recunoaşte ce este, ce face ori simte la un moment dat. Că tot am amintit despre ceea ce este, putem spune că e suficient de complicat. Poate deveni ce trebuie să fie, când este necesar. În clipa urm