Parcă presimţea ceva echipa de campanie a candidatului Traian Băsescu când, după celebrul „Să trăiţi bine!” din 2004, a adoptat în 2009 sloganul „La bine şi la greu!”. Subliminal se inducea ideea că noul mandat va fi unul în care se vor întâmpina niscai dificultăţi dar că Traian Băsescu era garanţia că poporul va mărşălui, sub înţeleapta sa conducere, spre ieşirea din criză.

La alegerile din 2009 se consumase deja primul an de criză şi, cu un optimism bazat doar pe impresii, guvernanţii ne asigurau că vârful (în jos!) fusese depăşit şi că vor putea veni vremurile bune de altădată. Ba, chiar, candidatul portocaliu ne-a arătat şi nişte grafice din care reieşea că economia domnilor Videanu, Berceanu et Comp o apucase deja pe drumul cel bun, chiar dacă întregul an fusese consumat fără să se ia nici o măsură convingătoare şi eficientă, cu excepţia, poate, a acelui impozit unic (impropriu numit forfetar), idee otrăvită adusă în Guvern de un pesedist.

Lucrurile, însă, n-au mers deloc bine şi împrumutul de la FMI s-a transformat, din centură de siguranţă, în colac de salvare. Gaura neagră din administraţia publică a înghiţit pe nemestecate miliardele primelor tranşe, fără ca din aceşti bani vreo fărâmă să poată fi direcţionată către investiţii şi către stimularea economiei. Guvernul Boc a devenit, din managerul priceput pe care ni-l recomandase cu căldură şeful său la fiecare dintre cele două numiri în fruntea Executivului, administratorul „nesimţit” (ca să folosim un adjectiv îndrăgit chiar de el ) al unui dezastru pe care nu are nici o posibilitate să-l împiedice. Pentru Emil Boc şi gaşca sa portocalie obiectivul principal a rămas în toată această perioadă împărţeala funcţiilor disponibilizate de ieşirea pesediştilor din Guvern şi recuperarea, pe orice cale, a sumelor investite în campania electorală de către susţinătorii săi. Guvernul s-a transformat el însuş