Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai frumos bloc rămâne cu acoperișul fisurat

Publicat in Adevarul, marți 11 mai 2010 ·

Cuprins în programul de reabilitare termică, acoperişul unui bloc de pe Aleea Milcov nu poate fi reparat din cauza lipsei unui aviz. Blocul de pe Aleea Milcov nr. 7 a câștigat concursul „bloc curat – bloc premiat“, obținând astfel finanțări din partea autorităţilor locale pentru reabilitarea totală a fațedei.

Lipsa unui simplu aviz lasă cu acoperişul fisurat 40 de familii din blocul de pe strada Aleea Milcov nr. 7, cuprins în proiectul de reabilitare termică a blocurilor. Pentru că mai sunt doar două săptămâni până la expirarea duratei de execuție, locatarii se tem să nu rămână pe dinafară în ceea ce privește reparațiile la acoperiș.

Proiectantul, conform vicepreședintelui asociației de locatari, nu vrea să pună ștampila de aviz pe proiect. „Din toamnă tot tragem de el, nu vrea să ne pună ștampila, nu știu ce interese are. Este cel mai frumos bloc din zonă, însă mai este o singură lucrare de executat: acoperișul. Pentru că acolo sunt câteva antene care aparțin de Vodafone, reprezentantul lor a făcut proiectul, însă pentru a se da drumul la lucrări, ne trebuie avizul proiectantului, care a câştigat licitaţia organizată de primărie“, a declarat Ștefan Seucan, vicepreședintele asociației de locatari.

Blocul de pe Aleea Milcov nr. 7 a câștigat locul II la concursul „Bloc curat –bloc premiat“, organizat de primărie în primăvara anului 2008. Din acest motiv, finanţarea lucrărilor de reabilitare a fost asigurată în proporţie de 62,6% din bugetul local, 34% din bugetul de stat, iar locatarii au contribuit cu 3%. .„Noi am fost primul bloc înscris în „concursul de frumuseţe“ şi am ieşit pe locul doi. Am montat un gărduleţ frumos în faţa blocului, am plantat pomi ornamentali, am pus tablouri în casa scărilor şi am ţinut curăţenie în bloc şi în jurul lui”, afirmă Ştefan Seucan, vicepreşedintele Asociaţiei de Locatari din blocul de pe Alea Milcov numă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum o ora
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum 2 ore
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Birou Permanent Naţional al PSD discută despre proiectul PNL referitor la candidatura lui Iohannis la parlamentare

HotNews acum 2 ore
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni în şedinţă pentru a discuta mai multe teme de actualitate, printre acestea aflându-se şi proiectul PNL care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Potrivit reprezenta

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum 2 ore
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Miracol după 70 de ani: Copil răpit din parc în 1951, găsit în viaţă datorită unui test ADN

Mediafax acum 2 ore
În 1951, o tragedie zguduia oraşul Oakland, California. Luis Armando Albino, un băieţel de doar şase ani originar din Puerto Rico, a fost răpit în timp ce se juca într-un parc din West Oakland. O femeie necunoscută l-a ademenit cu promisiunea unor b

Interdicție în SUA pentru utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele autonome de teama spionajului

Ziare.com acum o ora
Departamentul de Comerț al SUA urmează să propună luni, 23 septembrie, o interdicție privind utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele conectate și autonome care circulă pe drumurile americane, pe fondul unor preocupări legat

Panică, unt de arahide și lumini negre. Un șobolan care s-ar putea să nu existe a băgat în sperieți locuitorii unei insule din Alaska

HotNews acum 2 ore
Pe o insulă din tundra bătută de vânt din Marea Bering, la sute de kilometri de Alaska continentală, un locuitor care stătea în faţa casei sale este posibil să fi văzut un şobolan, relatează AP și News.ro. Presupusa apariţie nu ar fi atras atenţia î

Horoscop pentru săptămâna 23 - 29 septembrie 2024. Se conturează cheltuieli majore pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 36 minute
Berbec Persoanele din anturajul apropiat te solicită mult prin discuții și activități în care ești ademenit să te implici. Este momentul să te desprinzi de relațiile toxice și să te pregătești de cu totul altele. Fii selectiv în privința anturajului

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 3 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 11 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Vremea

București
acum

17°
lun.

17°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

14°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/23°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°